Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Futezătorul: Ghiciţi cine mă enervează azi

Zoom Futezătorul: Ghiciţi cine mă enervează azi

Mă enervează Guess Who. Mă enervează cum stă el în fotografii cu capul într-o parte, de parcă e prea şmecher ca să stea cu capul drept. Cum ridică el dintr-o sprînceană, uitîndu-se la noi. De parcă e intrigat de prezenţa noastră în acelaşi univers cu el. Prima dată cînd l-am văzut, mi-am întrebat un prieten: „Cine basca mea e ăsta?“. La care el mi-a zis: „Guess Who“. Şi eu m-am uitat urît la el şi i-am zis că, dacă voiam să ghicesc chestii, jucam de-a v-aţi ascunselea, nu-l întrebam pe el, aşa că să lase figurile şi să-mi spună cine naiba e ăla. La care el, implacabil, îmi zice: „Ţi-am zis, Guess Who“, moment în care m-am enervat şi i-am dat o talpă în genunchi. Şi uite aşa am stricat eu o prietenie din cauza lui Guess Who. Prea tîrziu am aflat că aşa-şi zice omul, şi nu e o invitaţie la dat cu părerea. 

Probabil de-aia şi cîntă cu toată lumea din Univers. Că se duce orice artist la impresarul lui şi-i spune: „Ghici cu cine vreau eu să fac o colaborare, pardon, featuring, că aşa se zice acuma ca să pari ciumete!“. Şi impresarul înţelege aluzia fină şi-l aduce pe Guess Who. Sigur zace într-un dulap, la un studio de înregistrări, împrăştiat pe legale, şi tot ce trebuie e să aprinzi becul şi el ridică sprînceana şi începe să cînte. Nu cred că scrotul meu are ureche muzicală. Dar dacă scrotul meu ar vrea într-o zi să scoată un album şi i-ar propune lui Guess Who să facă un „featuring“, sigur n-ar avea nimic împotrivă. 

Şi ce-i mai place să cînte despre iarbă! Cred că toţii copiii de 12 ani au frisoane de ce impresionaţi sînt. Cum e el rebel şi vorbeşte despre droguri. Dar după ce ajungi la vîrsta la care deţii buletin, ţi se pare cam penibil. Că, na, există două tipuri de drogaţi: ăia care consumă chestii serioase, liniştiţi, cu prietenii lor, şi îşi văd de treabă, şi puţoi care bagă etnobotanice de la magazinul din spatele blocului, bălesc în colţ două ore, apoi povestesc la toată lumea ce „trip“ fain au avut ei. Poate fac şi un cîntec despre asta. E o lege universală: 99% din oamenii care au tricou cu frunza de marijuana nu au văzut aşa ceva în viaţa lor şi 99% din oamenii care ştiu ce-i aia nu au nici tricou, nici cîntecele cu produsul. Ghiciţi în care categorie pare a fi Guess Who. Şi da, există ceva mai penibil decît să fii drogălău: să te prefaci că eşti. 

Şi există ceva şi mai penibil: să fii în playlist la cocalari, între Anda Adam şi Inna. Să ţopăie piţipoancele în Bamboo pe muzica ta. Anul trecut se plîngea că hip-hop-ul nu are loc la radiourile româneşti şi că ar trebui să se facă o „industrie paralelă“. Uite, mai e şi altă soluţie: să cînţi manele pop cu Moga.



34 comentarii

  1. #1

    :))), daaaa si eu sunt o fana acestui „ghici cine sunt, eu sunt cel care trag de versuri ca un culturist de fiare si adopt atitudinea de uau, cine sunt eu”. felicitari pentru articol!

  2. #2

    Foarte tare articolul! Punctul pe „i’ 🙂

  3. #3

    in fotografia asta el era fix ala care NU avea capul intr-o parte…

  4. #4

    super de treba ..este exact ceea ce gandesc si eu despre papitoii astia , cocalari de bamboo

  5. #5

    Si eu am o problema , nu neaparat cu cu gus who ci cu multi cantareti care canta piese ale caror versuri par de umplutura . Filosofii de clasa a treia sau cuvinte aruncate pentru ca sa iasa rima . De asemenea , nu imi plac nici piesele cu multa activitate fizica in videoclipuri care mascheaza lipsa de inspiratie in muzica . Muzica aia fara videoclip ar fi o plictiseala de moarte .

  6. #6

    Cand vazui Guess Who, crezui ca te referisi la Woody.

  7. #7

    el si cu puya doi cocalari care sug si pl pentru bani

  8. #8

    Care e de fapt scopul acestui articol ? sa iti scrii tu frustrarile fata de muzica comerciala ? Nu sunt nici vreo inculta si nici vreo pustoaica de 12 ani si cu toate astea ascult si muzica in genul asta si rock si clasica s.a. si chiar nu mi se pare ca ai dreptate cu ceea ce zici.E succesul lor. Problema ta care e ? Invidia ?? Si asa cum a comentat o persoana mai sus, ai ales o poza in care iubitul tau personaj guess who nu tine capul intr-o parte asa cum te-ai trezit tu sa scrii. In concluzie, articolul tau e irelevant ! 😉

  9. #9

    Imi place, foarte la obiect !

  10. #10

    si revin ! Degeaba va ascundeti dupa comentarii rautacioase, sunt convinsa ca ati fredonat cel putin odata versurile „tot mai sus” si de altfel sunt convinsa ca ascultati orice alta melodie comerciala asa k nu mai comentati aiurea ca sunt cocalarii si melodii de proasta de calitate. Daca tot va considerati a avea o calitate superioara haideti sa nu ne mai mintim singuri. Nu sunt vreun fan infocat Inna Guess Who Alexandra Stan sau altii dar nici nu ma deranjeaza incat sa ii injur si sa vb urat despre ei

  11. #11

    Aici punctul pe i, Ioana. Bravo

  12. #12

    asa ma…il pupati toti in cur pe guess who si se trezeste un ametit sa scrie un articol ca el e deranjat de felu in care pozeaza guess who etc… Ioana are perfecta dreptate…in rest ce sa zic…frustratilor!!

  13. #13

    Ioana, te rugam frumos sa ne lasi in pace cu dumele astea oligofrene, numai bune pentru mormoloci. Sunt convins ca tu asculti si alexandra stan (who the fuck might that be), si rock (lasa-ma sa ghicesc, avril lavigne, linkin park?), si muzica clasica (vivaldi – primavara?)! Ceea ce te face o adevarata minte luminata a acestui secol ( „Daca tot va considerati a avea o calitate superioara”)! Sfatul meu: lasa duma asta cu invidia pentru ca este prima scuza pe care o ofera de obicei cocalarii cand se face misto de ei. Știm că nu ai 12 ani, eu iti dau dupa comentariile cu care ne-ai inveselit ziua aproximativ 15-16. Vezi-ti in continuare de scoala, o sa treci si tu de varsta cand ai sa incepi sa gandesti, conditia e sa mai iei din cand in cand cate o carte in mana (si nu ma refer la cele de joc si nici la manuale).

  14. #14

    Guess-whore a uitat cand era cu Zekko si-i scriau Parazitii piesele sub A.N.O.N.I.M. La fel cum a facut Connect-r cu Gigantii si mai tarziu cu Rimaru si R.A.C.L.A.
    Dar asa se intampla cand dai de bani. E ca in politica; in ipocrizia noasta ii blamam in public, dar ii ascultam acasa la radiouri si in cluburi…

  15. #15

    mai usor cu basinile de „talpi in genunche” prietene…

  16. #16

    BV IOANA, ai pus punctul pe i ! Dar se pare ca ai deranjat pe altii, e adevarat, adevarul doare !
    @Durex Sed Lex : probabil tu esti vreun pustiulica de 16 ani dupa felul in care scrii si pseudonimul pe care ti l-ai pus ( ai dat si tu vreo putza pana acum ? :)))) , n-ai spus nimic practic. SIngurul frustrat oligofren esti tu care probabil n-ai nicio ocupatie si te apuci sa comentezi pe site-uri comentariile altora

  17. #17

    Daca nu erai inculta nu foloseai argumente de genul „E succesul lor. Problema ta care e ? Invidia ??”.E aabsolut patetic si ilar.In plus nici un om normal nu-si va etala gusturile eclectice ,in orice domeniu, ca pe o calitate.Dar esti amuzanta ce-i al tau e al tau.Atata furie,atata inversunare.Mai sa cred c-a postat Guess Who,ascunzandu-se in spatele unui nick de fata :)).

  18. #18

    mars de te spala la pasa ca n-ai inteles nimic

  19. #19

    astept sa cante cu Loredana Horror, pardon, Groza!

  20. #20

    Ce hater! Nici eu nu sunt incantat de alegerile pe care le-a facut Guess Who in ultima vreme. Dar inainte de asta a fost destul bun. Iar cand argumentele pe care le aducisunt: 1. Nu-mi place cum pozeaza. 2. Colaboreaza prea mult, e clar ca nu prea te duce capul. Vezi? asa se face. ma iau de rodul muncii tale, il consider abject si trag concluzia ca esti un dick rider. Hai sa fiu rebel, hai sa fiu impotriva curentului, hai sa fiu imbecil. Huo! Si acum putina atentie pt cea mai comica parte a articolului. Mai exact despre cum ai scos tu din cur statisticile cu fumatorii de Marijuana. Nimic mai irelevant. O sa-ti vina greu sa crezi, dar exista oameni care nu se feresc sa-si recunoasca si sa-si promoveze obiceiul. Se numeste onestitate. ar trebuie sa-i faci o proba. Pan’ la urma exista unu, Bob Marley care se cam lauda.

  21. #21

    Articol deloc controversat. Toata lumea pe sfert decenta uraste acest artist.

  22. #22

    Pe mine nu ma deranjeaza individul, asa cum nu ma deranjeaza nicicare din astia de-s la voga acuma – Inna, Alexandra Stan si rasuna in orice tara ajung. Nu ma deranjeaza – dar nici nu-i ascult din proprie initiativa pentru ca nu sunt genul meu.
    Cei care ati luat-o la bani marunti pe Ioana (mai ales cel care a inceput sa ghiceasca ce muzica asculta… Jesus… 2nd grade much?) nu sunteti deloc diferiti de rasaritii care se injura intre ei in comentariile de la stirileprotv.ro sau adevarul… frustrati care isi gasesc tratamentul in injurii aduse unui necunoscut.

  23. #23

    astia sunt niste vacari niste amarati care triesc pe seama fraerilor care habar au ce inseamna aia muzica pai pe asta daca il pui sa cante LIVE credca se caca pe el de frica niste mascarici de 0,13 bani.prefer sa citesc dilema veche decat sa scult muzica acestor pseudo artisti care pacalesc cultura muzicala.

  24. #24

    Mirela, esti nesi!

  25. #25

    adevarat ! guess who s-a stricat la fel ca puia. doi cocalari : unul canta de droguri si tragoste si altu de betii bricege si alte cacaturi si mai fac si featuring-uri cu pitziponci si canta pop sau dance.. sa se ia amandoi de mana cu marius morga ca parca sunt frati cu iorga ma nene.. M**E !

  26. #26

    multa clanta….fii si tu mai modest ca ai inceput sa te crezi eminem
    Sstai in banca ta ca mai ai muci la nas in plm ca toti santeti mari raperi ….articol de nota 10

  27. #27

    Cine a platit pentru articolul asta ?????? Parazitii , evident !!!!! Razboiul abia incepe ! De ce l-ai ales tocmai pe Guess Who nu stiu , chiar sunt multi altii vai steaua lor …….

  28. #28

    hm..eu stiam o formatie de prin state prin anii ’70,ce cantau AMERICAN WOMAN …sa iei numele asta nu e plagiat?

  29. #29

    „Lexuse” ( 🙂 ),nu toata lumea asculta Gotan Project , mbah….Ioana keep going draghe.

  30. #30

    idiot!
    succesul unei pitipoance/cocalar este invidiat doar de o retarda, pentru restul lumii e doar un alt prost care apare pe TV!

  31. #31

    Bah, fuck sau love Guess Who, un lucru e cert – baiatul ala de la Microsoft n-a avut o idee prea buna. Auzi la el – „A computer in every home”…

  32. #32

    hahaha, cel mai tare comentariu. Subscriu.

  33. #33

    Ce e mai grav e ca acum mai exista si alte dispozitive moderne ce ofera posibilitate de a intra pe internet oriunde si a debita orice ineptie. si am observat multi inapti posesori de astfel de dispozitive. un IQ test inainte de accesarea unor site-uri sau macar inainte de a avea acordul de a posta comentarii.

  34. #34

    De ce nu poti tu sa stai in banca ta linistita
    si sa mai dai un play la marius moga si sa ne lasi pe noi astia muritorii sa savuram un articol bine facut

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia