Un reporter şi patru psihanalişti intrînd adînc în mintea Elenei Udrea. Prin vagin. Locul cel mai dorit de opinia publică. Nici o reacţie. Nici o emoţie. Mintea ţinută în frîu, frustrări „îngheţate“ de ambiţie nemăsurată, de sete de putere nemărginită. Devine o maşinărie. Şi-a găsit mecanismul invincibil. Doar că o singură dizgraţie a Tatălui, o singură greşeală a mecanicii rectilinii o aruncă în infernul propriului eu. Femeia înfrîntă îşi va cere drepturile, îşi va urma chemările. Psihiatrii tremură, se tem să nu fie expuşi, dar vorbesc.
Băsescu n-o acceptă decît dacă e ca el: bărbat. E gura mare şi mîna lungă a preşedintelui. E tatăl ei, oedipian vorbind. Îl adoră. El e misogin, ea ca să-i fie aproape îi face plăcerea: e bărbată. El se foloseşte de ea, ea îşi ocupă locul. Puterea ei nu este proprie. Lumea o vede puternică: i se ştie de frică pentru că e învestită de Tatăl absolut cu „strîmbe“, scrisorele, iniţiative, motivaţii, atitudini.
Trupul lui Udrea expus capătă alură bărbătească. Strîns zdravăn în corsetul conştiinţei că a fi bărbat înseamnă succes, îşi extirpă orice feminitate. Da, veţi vorbi de rochiile, genţile, pantofii de marcă şi de ’jdemii de euro. Acestea sînt aparenţe, de care şi nişte bieţi travestiţi se folosesc. Priviţi-o mai atent: începe să semene fizic cu Cocoş, e doldora, ca bărbatul ei.
Freud şi Barney
