Cântecul de lebădă al peştelui românesc. ANCHETA

Secetă mare, fraţilor, în tot bazinul dunărean! Să lăsăm însă pârtiile de schi din Elveţia şi din Germania în stăpânirea trifoiului şi să aruncăm o privire la ce se întâmplă la capătul Dunării, acolo unde România păstoreşte o Rezervaţie a Biosferei.

Aşa cum era de aşteptat, la Tulcea Dunărea clipoceşte în port foarte jos, pe la cota 20 cm, un nivel pe care localnicii nu ţin minte să-l fi văzut în decembrie vreodată. Lipsa apei se resimte şi pe canale, unde, de pildă, Perivolovca mai are o adâncime de cel mult 80 cm pe toată lungimea sa, iar Dranovul abia dacă atinge 10 cm pe o porţiune de un kilometru. Ghiolurile, resimţind din plin efectul conjugat al colmatării şi al nivelului scăzut al Dunării, s-au restrâns într-atât încât par a fi japşe şi mlaştini.

Ultimul ciortan

În aceste condiţii grele pentru peştele Deltei, adunat într-un volum înjumătăţit de apă, pescuitul comercial, braconajul şi tot ce mai mişcă prin cherhanale au simţit că pot da lovitura vieţii. O lovitură de graţie pentru resursa piscicolă, şi aşa făcută chiftele. Mii de setci, cu autorizaţie şi fără, au umplut mediul lichid pentru a bara orice posibilitate de migraţie a peştilor care riscă să rămână pe uscat. Pe ghioluri au apărut năvoadele, plase active, trase de două sau trei bărci, care au ras totul, de la ghiborţ la brădiş şi până la melc. Scula asta este permisă de Rezervaţie din octombrie până în martie, în ideea că şi aşa, în perioada cu pricina, este apă crescută şi năvodul nu dă randament. Deci noi ne facem că le dăm voie, ei se fac că nu pescuiesc. Ei bine, în aceeaşi manieră protecţionistă de paradă, Administraţia Rezervaţiei mai zice că nu se poate pescui cu năvod decât pe ghioluri de minimum 100 ha. Cum ghiolurile pescuibile sunt toate de minimum 100 ha, este clar că guvernatorului Grigore Baboianu chiar îi place să facă artă de dragul artei.

În tot acest timp, voci autorizate din Delta Dunării susţin că, sub cota de 60 cm la Tulcea, pescuitul comercial ar trebui interzis grabnic, altfel orice plasă devine jaf instituţionalizat. Noi am ajuns la 20 cm. Toate privirile se îndreaptă spre ARBDD, dar acolo factorii de decizie ridică din umeri, spunând că sindicatele pescăreşti fac mari presiuni pentru a nu fi interzis pescuitul. În plus, Institutul Naţional de Cercetări Delta Dunării, însărcinat cu luarea deciziilor de protecţie a biodiversităţii, este oracolul la care se duce domnul Baboianu când vrea să arunce pisica moartă din curtea Administraţiei. 

Tulcea, plai cu baboi

Holocaustul piscicol din Deltă pare logic astăzi, când constatăm că INCDD s-a opus unor serii de interdicţii care ar fi limitat pescuitul comercial în condiţiile prăbuşirii fondului piscicol. Interzicerea pescuitului ştiucii, a setcilor şi chiar interdicţia totală a pescuitului comercial au fost vehement combătute de specialiştii de aici de-a lungul timpului cu argumente ştiinţifice mai apropiate de sindicatele pescăreşti decât de grija pentru biodiversitate. Rezultatul? Nici unul dintre ordinele respective de cruţare piscicolă nu mai este astăzi în vigoare. 

Drama Deltei este că 50% din suprafaţa judeţului Tulcea se află în rezervaţie, de aici şi frenezia capitalismul dobrogean care nu iartă nimic, fiind în stare să ia peştele şi din guşile pelicanilor, dacă n-ar fi plecaţi în ţările calde. Şi când se vor întoarce, dacă le e foame, ARBDD îi îndrumă să meargă la Bursa de Peşte, pe care Agenţia pentru Piscicultură şi Acvacultură o va deschide în 2012, cheltuind 20 de milioane de euro din fonduri comunitare pe axa Programului Operaţional pentru Piscicultură. Numai că piscicultura fără peşte este ca bursa fără cotaţii, şi tare ne temem că singura şansă ca pelicanilor să le mai miroasă ciocul a baboi la anul este să meargă la modernul acvariu din Tulcea.