Sub titlul „Istorcul reacţionar“, Sorin Lavric a publicat o cronică la ultima carte a lui Lucian Boia (– strălucit istoric român), Capcanele istoriei – Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950, apărută la Editura Humanitas anul acesta. După ce explică de ce Boia este considerat, pe nedrept, „reacţionar“, Sorin Lavric scrie: „…e o convenţie ca, vorbind despre perioada interbelică, să spunem numai anumite lucruri şi să trecem sub tăcere altele, Lucian Boia încalcă regula şi spune tot: nu doar ce hram a purtat tabăra dreptei, cu excesele şi paroxismele ei, dar mai ales originea celor care au reprezentat stînga epocii, cu aberaţiile şi motivaţiile lor“ (v. România literară nr. 46, a.c.).
În tot articolul, Sorin Lavric se fereşte să ne dezvăluie „originea celor care au reprezentat stînga epocii“, şi are şi motive s-o facă. După ce a publicat volumul Noica şi mişcarea legionară, Humanitas, 2007, a fost acuzat că l-a apărat pe Noica, cel care după uciderea lui Zelea Codreanu, în 1938, a aderat cu trup, suflet şi minte la mişcarea legionară. Problema aderării lui Noica la legionarism este foarte nuanţată în cartea lui Lavric, dar există oameni pe care îi enervează orice nuanţă, care nu văd decît în alb şi negru şi care te pun repede la zid dacă vezi altfel decît ei. Trebuie să recunosc, cronica lui Lavric m-a hotărît să cumpăr cartea lui Boia. Nu de alta, dar eram sigur că Boia nu se va feri să folosească cuvîntul „evreu“ cînd va veni vorba de stînga românească.
