Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

“Hei, băiatu’, vrei să ne ardem ca gazele naturale?”

Zoom “Hei, băiatu’, vrei să ne ardem ca gazele naturale?”

Gazprom a decis că livrarea gazelor către Ucraina se va face doar cu plata înainte. În virtutea acestei decizii, cel mai probabil, Rusia va decide că trebuie să fie și ea în cameră atunci cînd Ucraina se conectează la conductă, iar dacă Ucraina vrea cu perversiuni sau să dea în țevi ca nebuna, toată noaptea, ei bine, atunci asta costă extra.

Siria a rugat Coreea de Nord să-i monitorizeze procesul electoral și să se asigure că nu au loc abuzuri. Adevărul e că ai nevoie de o țară unde învingătorul în alegeri ia întotdeauna 99% din voturi ca să te asiguri că procesul electoral e corect.

Sao Paulo s-a confruntat recent cu un blocaj de circulație de 350 de kilometri lungime, chiar înainte de începerea Campionatului Mondial. Din fericire, echipa României nu a fost nevoită să vadă asta, pentru că se confruntă cu un blocaj de 16 ani, de cînd n-a mai ajuns la Campionatul Mondial.

Vladimir Putin a cerut interzicerea unui spectacol cu marionete deoarece una dintre păpuși, o pernă, părea cam gay. Desigur, pentru Vladimir Putin toate pernele sînt gay, el obișnuind să doarmă cu capul pe o piatră sau pe cuie, cum fac toți bărbații adevărați.



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia