Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Monica (sic!), ca purgatoriu al intelectualilor băsiști

Zoom Monica (sic!), ca purgatoriu al intelectualilor băsiști

Ultima modă printre intelectualii scîrbiți de partide și de Băsescu e s-o susțină pe Monica Macovei. Că e cu Justiția, că e vocea societății civile, aia care vrea să strîngă de gît corupția și nu știe unde s-o caute, iar mai nou, că e persecutată de Băsescu. S-o luăm pe rînd. În monomania lui pentru Udrea, Băsescu s-ar ataca și pe el ca să-i netezească vecinei de la Nana drumul spre turul doi al prezidențialelor. Pentru asta, fostul nostru trimis la Anvers, rămas fără muniție electorală, a fost în stare să arunce pînă și piatra cu ofițerul acoperit, visînd să-i bage în sperieți pe candidații la președinție și să se uite din nou poporul în gura lui. Meteoritul prezidențial s-a transformat într-un sfîrîiac de cînd Băsescu a recunoscut că n-are informația asta de la servicii. Monica, fosta lui colegă de scenă la referendumul din 2012, l-a sfătuit să nu se mai joace cu petardele, asta după ce l-a acuzat că minte în ceea ce o privește. Cum vine asta, doamnă Macovei, cel pe care-l numeați garantul democrației minte și aruncă petarde ca băieții de pe stadioane? Măcar l-ați dat de gol la Bruxelles și la Strasbourg sau vă mulțumiți să i-o ziceți pe piața internă?

În pofida intelectualilor care jură pe numele ei, o parte a societății civile n-o ia în serios pe Monica Macovei. Ba, mai rău, crede că s-a lăsat întoarsă cu cheia politică în lupta ei împotriva corupției, pe vremea cînd PDL-ul era la putere. Și-atunci cum rămîne cu vocea societății civile, cînd Monica a suflat într-o goarnă de partid, ca șoferii aburiți care vor să strice fiola Poliției, crezînd că are înăuntru o bășică? Să zicem însă că pe Monica a flambat-o cauza. N-ar fi singura fostă procuroare care, după ce s-a băgat în politică, are impresia că legea e cum vrea ea. Dar cînd fosta procuroare a mințit la Bruxelles și la Strasbourg că la referendum s-au furat 2,5 milioane de voturi, cine își mai poate închipui că ea e de partea Justiției? Și cine își poate imagina că Monica Macovei, chiar dacă s-a luat în bețe cu Băsescu – sau, mai exact, e ciomăgită politic de cel pe care l-a scăpat de la demitere –, va primi voturi acum din partea celor care nu l-au mai vrut pe Băsescu la Cotroceni? De fapt, foștii intelectuali băsiști, în loc să recunoască deschis că s-au lăsat păcăliți de omul lor de la Cotroceni, fac pe susținătorii Monicăi Macovei ca personajele din Purgatoriul lui Dante. Stăm și noi pe-aci în așteptarea unor vremuri mai bune.



1 comentariu

  1. #1

    Mariusica,ce ‘bula galului’iti dai cu parerea pe aici,daca esti un postac al Nutzicii de Plescoi?…Aaaaaa.esti sclavul lui Boc….mana dreapta,aia cu care se sterge la cur,Basescu….Dar ai dreptate cu Dragnea…Urasc PSD-ul….ne-au ingropat…ca si pacalicii Stapanului’tau….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia