Jurnalul unui protestatar român la Hong Kong
4 octombrie 2014
Dragă jurnalule, atunci cînd am venit în Hong Kong ca să pot să mă bat în sfîrșit pe stradă, în tihnă, cu cinci inși înarmați deodată, la fel ca idolul meu, Bruce Lee, și să descopăr semnificația literelor chinezești pe care mi le-am tatuat pe antebraț, nu mă așteptam să nimeresc în mijlocul unei revoluții. De asemenea, nu mă așteptam ca semnificația literelor chinezești să fie “Ofer clipe de vis domnilor generoși, 0723XXXXXX”, dar asta e o altă poveste.
5 octombrie 2014
De-abia aștept să bage tunurile cu apă pe noi. Cînd am plecat de-acasă, din București, n-aveam apă caldă, așa că nu m-am mai spălat de multișor.
6 octombrie 2014
Visul populației de a respinge conducerea comunistă și de a-și alege propriul conducător mi se pare nobil și înălțător. Și oamenii de aici, din Hong Kong, au fost destul de impresionați de ceea ce vrem să facem în România.
7 octombrie 2014
După ce m-am bătut astăzi toată ziua cu Poliția aservită guvernului ticălos de la Beijing, pot să vă confirm un zvon foarte răspîndit. Polițiștii chinezi au într-adevăr bastoanele mult mai mici decît cei europeni.
Jurnalul lui Jackie Chan
2 octombrie
Protestele care au izbucnit în Hong Kong îmi amintesc de tinerețe. La fel se împărțeau pumni și pe platourile de filmare, atunci când jucam eu câte un rol. Din câte îmi dau seama, acum urmează momentul ăla în care protestatarii bătuți de jandarmi se duc la un protestatar bătrân, care e maestru în arte marțiale, și-l roagă să-i învețe și pe ei kung fu.
3 octombrie
Protestatarii m-au invitat la manifestații, spunând că le-ar prinde bine o mână de ajutor de la cineva care știe să se bată. Le-am spus că vin cu cea mai mare plăcere, dar n-o să-i ajut personal. O să se bată cu jandarmii și-o să facă ani grei de pușcărie dublura mea, care execută de obicei cascadoriile mai periculoase.
5 octombrie
M-am uitat și eu să văd câtă lume s-a strâns pe străzile Hong Kong-ului. Până acum cred că sunt vreo două milioane de oameni, dar televiziunea chineză spune că nu-s mai mult de cinci sute de mii de nemulțumiți, ca să pară un miting banal, cum se organizează în fiecare săptămână, când câteva sute de mii de amețiți se trezesc să strige lozinci antiguvernamentale.
6 octombrie
Îmi pare rău că nu pot să joc și eu rolul unui manifestant în ecranizarea acestor proteste. Toți protestatarii sunt foarte tineri și n-aș fi credibil în rolul unuia dintre ei. Oare de ce nu fac și oamenii bătrâni revoluții spectaculoase și cool, de care să se intereseze toată lumea?
