Totul a început când un elicopter a aterizat şi altul tocmai decola. Primul, văzut doar de oamenii care se bucurau de libertate ascunşi în spatele perdelelor de la balcoane, este un elicopter militar cu însemnele Uniunii Sovietice. A venit la rasul blocurilor de patru etaje de pe Drumul Sării pentru a ateriza în curtea UM 02453, unitate de pază şi deservire. Al doilea, aflat în recuzita revoluţiei şi filmat în culorile năclăite ale VHS-ului, îi lua pe Ceauşeşti de pe acoperişul CC-ului.
Apoi trei ARO blindate ale USLA vin în trap spre Marele Stat Major. E încă 1989, se trage în intersecţia Răzoare, unde se moare pe bune. Nişte trecători nevinovaţi, nişte studenţi de la Academia Militară şi un ziarist belgian. Nu ştiu cum, dar un miliţian fără chipiu, cu gradele smulse, cu mantaua fără nasturi şi plină de flegmele oamenilor muncii, a trecut prin focul încrucişat fără să fie atins de gloanţe. Chiar şi cele trei blindate uşoare ajung până la urmă în faţa MApN-ului, unde fac semnalul convenit cu farurile pentru identificare. Numai că ordinul, venit din bârlogul generalului Militaru, aflat la cârma armatei, ăla cu accent de coproducţie româno-sovietică, a fost clar. Le-au dat permisiunea de intrare în minister cu Kalaşnikovul, cu tancul, cu tot armamentul din dotare. I-au împrăştiat pe uslaşi ca pe carcalaci în bucătărie după ce dai cu insecticid. Băieţi tineri, nişte feţe livide, împietrite în moarte. Unul împuşcat în piept. Altul cu piciorul retezat, chircit sub ARO. Colonelul Trosca, întins pe asfalt, mort şi acoperit de flegmele trecătorilor care căutau un poliţist şi nu-l găseau. Am fost şi eu, ca un bou, să scuip pe colonel, că era aproape de casă. Ziceau că sunt terorişti şi mi s-a părut normal gestul unor revoluţionari care i-au tăiat capul lui Trosca şi l-au înfipt în gardul de peste drum, lângă staţia lui 368. Mai târziu s-a zvonit că Trosca avea dosarele Corbu 1 şi Corbu 2, cică dosare ale unor kaghebişti pe nume Militaru şi Iliescu. Astăzi, după 22 de ani, capul lui Trosca a reapărut la locul faptei cu un strigăt surd, rictus în ipsos spunându-şi povestea şoferilor din trafic. Nu ştiu câţi o înţeleg şi faptul că încă e acolo se datorează doar anvelopei din care este încropită crucea colonelului. Este de iarnă, altfel l-ar fi tras pe dreapta Poliţia Rutieră.
