Cîte a avut de tras Moliere de pe urma acestei piese! A fost interzisă şi autorul s-a trezit luat la ochi de Biserică şi de laici cu preocupări religios-artistice. Protecţia regelui Ludovic al XIV-lea l-a scăpat de belele mai mari. Tartuffe sau Impostorul, cum se numeşte piesa, e una dintre comediile realiste ale lui Moliere şi un atac teribil la impostura clericilor.
Tartuffe, acest bănuit om al lui Dumnezeu, a ajuns sfătuitorul şi inspiratorul lui Orgon şi al mamei sale. Modest şi cucernic, desprins de cele lumeşti la prima vedere, Tartuffe i se pare numai bun de ginere lui Orgon, deşi fata lui e logodită cu Valer şi nu vrea să audă de cuviosul parazit al familiei.
În preţuirea lui nemăsurată faţă de impostor, lui Orgon nu-i vine să creadă cînd fiul său îl anunţă că ticălosul a încercat să-i seducă nevasta şi-l izgoneşte de acasă.
Cînd soţia lui Orgon îi cere să-l pîndească pe Tartuffe ca să vadă că-i face avansuri, iar mizerabilul cît pe-aci s-o violeze pe doamnă, dacă n-ar fi ieşit soţul din ascunzătoare, mai exact de sub masă, Tartuffe piosul trece la şantaj. Nişte scrisori care l-ar putea compromite pe Orgon au ajuns pe mîna lui. Orgon i le-a încredinţat în marea sa încredere faţă de protejatului lui. Omul lui Dumnezeu îi cere protectorului său să plece din casă şi să i-o lase lui, altfel îl dă în vileag. De-abia acum Orgon, care nu-i prea mintos, îl izgoneşte pe netrebnic, dar acesta ameninţă, ca în Terminator, că se va întoarce.
Pînă la urmă dreptatea învinge (cu ajutorul regelui!), dar puţin i-a lipsit impostorului să triumfe şi să-şi lase protectorul pe drumuri.
Piesa lui Moliere a rezistat şi atacurilor clericilor care s-au simţit atinşi de Tartuffe, dar şi timpului – ca dovadă că se joacă şi azi cu succes.
