Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ANPA dă trei milioane pentru ca peştii din Rezervaţia Deltei Dunării să poată fi vînduţi online

Zoom ANPA dă trei milioane pentru ca peştii din Rezervaţia Deltei Dunării să poată fi vînduţi online

Poate că nu ştiaţi, dar Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură se pregăteşte să toace un purcoi de bani într-un proiect intitulat „Bursa de Peşte”. Un fel de piaţă de desfacere online, că e cazul să intre în secolul 21 şi băieţii ăia de la podul de la Giurgeni, care încă vînd pe sistem old school, prin semnale vizuale de îmbrăţişare, dar şi exploatările piscole din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pentru care e gîndit acest proiect atît de necesar, de parcă bursa normală nu acceptă peşte.

Dar, dacă tot există nişte fonduri europene pentru făcut aşa ceva, de ce nu? Mai ales că, pentru Bursa asta a peştilor, e nevoie de un sistem informatic, de computere, software şi antiviruşi, plus deja banalele servicii de consultanţă. Iar ANPA vrea să dea pe toate chestiile astea vreo trei milioane de lei plus TVA, urmînd ca în termen de şapte luni să fie totul pus pe picioare. Asta după ce se va organiza o licitaţie la care, cu doar jumătate din garanţia de participare, se pot înscrie şi IMM-uri. Dar, cel mai important, ANPA i-a avertizat pe doritori că, în cazul mai multor oferte egale, licitaţia se va prelungi, aşa că ei – care vor să le vîndă software şi hardware pentru o bursă online – trebuie să beneficieze de o conexiune bună la Internet, fiind vorba de o licitaţie online.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia