Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Iohannis e pe locul mortului

Zoom Iohannis e pe locul mortului

Un alt jucător greu a intrat pe scena prezidențialelor, după DNA și Curtea Constituțională: Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă DNA s-a însărcinat să participe activ la campania electorală, sprijinindu-și favoriții direct, cu ajutorul dosarelor deșertate în capul adversarilor, alde Zegrean vor trebui să-și împartă contribuția politică la prezidențiale cu ÎCCJ.

Înalta Curte a stabilit luni, 29 octombrie, că asupra incompatibilității lui Iohannis se va pronunța pe 18 noiembrie, cînd președintele va fi deja ales. Logic ar fi fost ca această sentință să fie dată anterior consumării scrutinului, ca să nu existe, în caz că Iohannis cîștigă, haos constituțional. Dar judecătorii preferă să păstreze o carte în mînecă. Astfel, dacă Iohannis pierde, nu va mai interesa pe nimeni dacă ÎCCJ îl declară incompatibil sau nu, deci neamțul va putea fi declarat incompatibil. Dacă Iohannis cîștigă, nici o curte, oricît de înaltă, dar românească, nu va avea nesăbuința să-l declare incompatibil, ca să se pună rău cu președintele ales, cu votul popular și cu o întreagă nebunie constituțională.

Deci, dacă Iohannis pierde, va fi incompatibil. Dacă învinge, va fi foarte compatibil. E mecanismul care acționează în cazul accidentelor de mașină soldate cu victime. Iar Iohannis, cum ar veni, stă pe locul mortului.



2 comentarii

  1. #1

    M-am lasat, o perioada, de Romania, asa ca, va rog, lamuriti-ma si pe mine: are vreo sansa Iohannis sa castige alegerile? Sar’na cu anticipatie!

  2. #2

    Nu are pentru ca nu stie sa deschida gura, iar cand o mai deschide asa din greseala, pe jumatate, spune tampenii mari.Nu se compara nici pe departe cu Antonescu care ar fi maturat cu Ponta pe jos.Stiu, neamtul „tace si face”, numai ca in functia de presedinte nu are nimic de facut ci doar de intretinut relatiile externe si mediat intre institutii.Adica fix gargara.Pentru primul tur au evitat amandoi sa se bage la confruntari televizate cu ceilalti,dar in turul 2 vor 1-2 confruntari intre Ponta si Iohannis in care neamtul se va face iar de rusine.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia