Unul dintre scriitorii cei influenți în literatura română de astăzi. Poet, prozator, critic literar. Astăzi, povestește: Sfîrșit de sezon, la Polirom.
Reporter: Ce-a mai rămas de povestit de către tine, în lumea asta a vieții ca un roman, a poveștilor care vindecă etc.?
Marius Chivu: E-adevărat că lumea trece pe lîngă, dar și prin noi, fie precum capitolele unui roman, fie precum o serie infinită de momente, schițe și povestiri, însă e nevoie de cineva, să-i zicem scriitor, care să le dea și formă, folosind cuvintele exacte. Fără a fi povestită, viața nu e un roman. Totul a rămas de povestit, pentru că povestitul nu epuizează niciodată nimic, povestitul însoțește. Altfel ar fi trebuit să ne oprim cu toții din scris după tragicii greci, sau după Biblie, sau după Shakespeare, după Dante, Dostoievski etc. În cele 11 povestiri ale mele din Sfîrșit de sezon, pe de o parte se întîmplă lucruri inventate pe care cititorii le recunosc pentru că le-au trăit, pe de altă parte prozele împrumută lucruri din viața mea și a celor din jur cu care cititorii se identifică pentru că le înțeleg. E vorba despre aceleași cîteva lucruri despre care se scrie de cînd lumea – dragostea care ne modifică, relațiile cu cei din jur care ne transformă, boala care ne degradează, moartea celorlalți care ne marchează – doar că văzute de mine.
Rep.: Care mai sînt dușmanii povestitului? Unde așezi în ecuația asta timpul, Internetul, viața?
M.C.: Povestitul se află în tot: și în filmele de la cinema, și în clipurile muzicale sau publicitare, și în postările de pe Facebook, și în sms-uri. Viața noastră se desfășoară zilnic între forme extrem de diferite de povestiri, și ca formula, și ca durată. De la anecdote de cîteva replici, pînă la blockbustere 3D, de la iMessages la prozele dintr-o carte, totul este povestire și fiecare alege cum anume să (i se) povestească. Singurul dușman al povestitului este moartea. Iar cartea mea vorbește și despre acest lucru, despre faptul că povestitul ține departe deznădejdea și frica. Povestitul ne aduce pe toți împreună în jurul focului cînd noaptea e întunecată și friguroasă.
Rep.: Votul? Alegerile? Politica?
M.C.: Pentru mine, politica înseamnă în acest moment foarte puțin. Am încetat să mai urmăresc circul politicienilor de multă vreme, anumite posturi de televiziune le-am exilat la coada grilei, astfel încît să nu ajung niciodată la ele cînd zapez. Mi-am dat seama că politica mă umple de frustrare și de furie, mă intrigă și mă dezgustră. Prin urmare, singura mea legătura cu politica este acum votul. M-am dus întotdeauna la vot și am ales candidatul care mi s-a părut cel mai harnic și mai onest, eventual care vorbește puțin și îngrijit. Asta e tot ce îi cer eu unui politician.
