În timp ce scriitori celebri îşi dau grav cu părerea despre încălzirea globală, Ian McEwan, care e unul dintre cei mai băgaţi în seamă prozatori de azi, scrie un excelent roman despre impostura savanţilor care au transformat această ipoteză într-o afacere personală aducătoare de mulţi bani. Inventează deci un fizician britanic genial, cu Premiul Nobel la butonieră. Distinsul laureat, dacă pot să zic aşa, a devenit rentierul gloriei sale ştiinţifice, are cinci căsătorii la activ, iar actuala s-a săturat de el şi îşi permite să-l înşele, deşi fizicianul e încă îndrăgostit de ea.
Doamna se cuplează cu un bărbat al muncii fizice, în vreme ce Michael Beard caută soluţii împotriva încălzirii globale – cel puţin aşa crede renumitul om de ştiinţă. În realitate, Patrice şi-a mai găsit un amant, un tînăr fizician care face parte din echipa pe care o conduce celebrul ei soţ. Se duce el la Polul Nord să vadă cum e cu încălzirea globală. Acolo îi îngheaţă vîrful penisului, fiindcă face pipi în aer liber, şi-i pică partea îngheţată, dar îi rămîne o parte, sexual viabilă. Fizicianul, care dă semne că ar fi o pramatie şi înainte de expediţia la Polul Nord, se dovedeşte apoi un ticălos genial. Scapă din greşeală de amantul fizician al nevestei sale şi-l face să intre nevinovat în puşcărie pe celălalt. Apoi, cu cît i-a mai rămas din penis, se descurcă bine cu alte două femei. Uneia îi face un copil, iar celeilalte îi promite că o ia în căsătorie. De pe urma însemnărilor tînărului fizician care şi-a spart mortal capul la el în casă, Michael începe o viaţă nouă ca om de ştiinţă. Totuşi geniul său de a se reinventa, după împrejurări, nu e infailibil. Iar trecutul îl ajunge din urmă de unde nu se aşteaptă, într-o poveste în care McEwan ştie să-ţi dea frisoanele unui viitor căruia ar putea să-i lipsească viitorul şi să ia peste picior mitul savanţilor britanici care le ştiu pe toate, chiar şi atunci cînd bîjbîie cu pretenţii.
