În timpul liber avem Rege… scria frumos pe pancarta unor tineri de la fîntîni. Liniștiți, la locul lor și fără să urle ori să se manifeste prea zgomotos, cei trei țineau cu rîndul de cartonul cu o poză a Regelui Mihai și mesajul scris sub ea. Nu sînt singurii veniți să susțină monarhia. Mai sînt și alții, destul de mulți, răsfirați prin mulțime ori de partea cealaltă a Universității, în fața TNB.
Deși nu formează un grup compact, cei care își doresc monarhia sînt prezenți în piață. Și după cum am reușit eu să observ, iar asta mă face să gîndesc cu bucurie la idee, cei care au venit în piață cu alte revendicări nu resping monarhia. Ba chiar zîmbesc a aprobare ori îți spun în față că sînt de acord. În zîmbetul lor, smuls de pancarta ta cu numele Regelui Mihai, se simte un gest de aprobare. Uneori e un zimbet din care înțelegi că îți aprobă visul, dar n-ar prea vrea să-l și viseze alături de tine. De parcă ar fi prea idealist să scandezi numele Regelui Mihai. De parcă monarhia constituțională e doar o chestiune romanțată, ruptă din cărțile de istorie, terfelită în 60 de ani de comunism și cleptocrație, iar mai apoi pierdută în basmele folclorului. În fața TNB e greu să impui scandări pro-monarhie.
Între “ieși afară/javră ordinară” și “jos Băsescu” ori “chiorul și piticu/să meargă după Nicu” nici n-ar avea loc. Ar murdări însăși ideea. Iar de partea cealaltă, între tinerii de la fîntîni, grupurile de oengiști din rîndul cărora s-au desprins amfitrionii pieței sînt mult prea ocupați. Roșia Montană e situată mult înaintea unei solicitării de schimbare a Constituției, să zicem, că de monarhie nici nu mai vorbesc. Ba chiar am înțeles că cei care monopolizează microfonul s-au cam ferit să strige ceva pro-monarhie, deși le-a fost cerut. Pînă la urmă asta nu-i chiar rău. Ba chiar e foarte bine, căci restaurarea monarhiei nu va fi făcută prin mitinguri și proteste în stradă, ci prin dialog. Iar mesajul Casei Regale, pe care-l găsiți AICI, e încă o dovadă că, deși neimplicată în conducerea țării, aceasta e conectată la trăirile societății și ancorată în realitate infinit mai mult decît actuala clasă politică.
Cred că e greu să ceri, ori să pretinzi în stradă, ca de mîine să revenim la monarhie. Putem însă cere partidelor și liderilor lor, în stradă, în piață, pe internet și la televizor, să-nceapă să discute despre asta. Să se pornească o dezbatere privind modificarea Constituției și revenirea Regelui Mihai pe tronul țării. Pare complicat? Absurd? Iluzoriu? Poate că sînt un visător, dar ca și ceilalți care visează la monarhie, sînt un visător cu argumentele la mine. Așa că, înainte de a da un verdict ideii, aștept comentarii* raționale și logice, atît pro cît și contra ideii de revenire la monarhie.
* Vă rog, comentariile să fie de tipul: PRO – prefer să am în fruntea țării un Rege înrudit cu toate marile case regale ale Europei, decît un președinte înrudit cu marile case interlope (Băsescu – Bercea Mondial) ori cu marea familie comunistă (Iliescu – PCR) sau CONTRA – aici eu n-am nimic de declarat.







PRO – nu mai vreau sa mai aud din partea sefului statului expresii de genul „tiganca imputita”, „gaozarule”, „mai, animalule” etc. si asa se aud pe strazile tarii. imi e de ajuns.
Cine cere cu insistenta sa punem pe cineva sau ceva la putere cat mai repede, vrea numai sa opreasca protestul spontal si sa canalizeze spre interesele lui. O sa ne oprim cand vedem ca este timpul, nu cand vrea unul si altul.
PRO – vreau in fruntea statului UN MODEL demn de urmat de catre toti romanii. Casa Regala va fi astfel un reper moral pe care il cautam de atata timp. O garantie ca cineva, acolo „sus”, ne iubeste.
Inainte de a fi pro sau contra trebuie sa mentionez ca subiectul acesta s-a nascut din imreunarea fecunda dintre gura ,fara legatura cu encefalul, al pezidentului incult si ordinar, cu prelungirea inutila al ziaristicii mioritice numit Cristoiu.!!!!!!Monarhistii pot sa multumeasca repunerea pe tapet al subiectului ,lui Basinescu exact cum multumesc evrei lui Hitler ca au tara!!!!Fara discutie subiectul este deosebit de interesant!!!Biserica Ortodoxa daca nu er fi facut pactul cu putorile comuniste inainte de 89 si dupa cu banul cash,cu o singura miscare de exercitiu pentru mana stanga,ar putea sa mute ziua nationala la 10 mai!!!!Nu discut impactul politico-economic dar dintr-o miscare zona decizionala ar fi ridicata la nivelul intelectualitatii si nivelul Bercea-Mondial-Anastase-Becali-Basescu ar ramane cu ochi’n soare.Bercea-Mondial prin gestul sau de a umple cristelnita cu bani ,se raporteaza la religie, cu aceasi pretentii cu care Roberta se raporteaza la baza-fundamentului-din-temelia-subsolului democratiei VOTUL UNIVERSAL-EGAL-DIRECT SI SECRET,confuntand cristelnita cu lighenul de spalat pe popou puradeii!!!!Si Roberta si Bercea au facut cate-o mica confuzie!!!Monarhia, cum spuneam, ar satisface o parte a Romanilor si in totalitate Moldovenii atat cei de dincoace cat si pe cei de dincolo de Prut!!!Faptul ca acest subiect trebuie sa-l discutam acum si ca a fost un dobitoc care s-a uitat la regele Mihai I de Romania si nu l-a primit pe pamantul sfant al tarii pe motiv de viza ,este intradevar ceva extrem de stupid,penibil si absurd!!!Cred ca am pierdut 20 de ani si suntem exact acolo de unde am plecat!!!!Cred ca de’sentoarce a doua oara Cristos pe pamant si vine sa ofere Romanilor o bagheta magica din care sa rasara energia universului se va gasi un imbecil in uniforma care, EXECUTA UN ORDIN, sa-i ceara pasaportul cu viza valabila!!!Stupid,penibil si absurd!!!
PRO- si depinde de noi daca va ramane sau nu doar un vis frumos..Pana acum 6 luni ma gandeam la asta ca la o utopie, insa de ceva vreme vantul schimbarii incepe sa adie…Suntem pregatiti ca macar sa punem problema unui referendum in dezbatere!!!!
PRO – Pentru ca un rege (o regina) este foarte constient de responsabilitatea pe care o are fata de supusi, este apolitic si, dupa cum spune Cristi, poate fi un reper moral si un model de urmat.
Contra – nu exista puncte contra in situatia in care suntem.
CONTRA – Am un adanc respect pentru regele Mihai si institutia Casei Regale, insa nu sunt de acord cu revernirea la monarhie fie ea constitutionala sau altfel din urmatorul rationament: in 1989 si in anii imediat urmatori, romanii au ales sau au acceptat – dupa caz – forma de republica pentru tara. Nu a fost impusa cu forta, exista oricand posibilitatea cererii revenirii la monarhie, nu a fost facuta, prin urmare nu i s-a simtit lipsa. In aceste momente grele, lumea se gandeste din ce in ce mai mult la monarhie, insa acum, revenirea in aceste imprejurari la monarhie nu poate aparea decat ca un abandon al unor eforturi soldate cu esecuri, o trista resemnare in fata incapacitatii de a alege conducatori, din randurile noastre, care sa cladeasca impreuna cu noi, restul poporului, ceea ce Casa ne ofera de-a gata intrand sub auspiciile sale: respect si demnitate, redobandirea mandriei de a fi roman.
PRO, în esenţă. Nu cred că s-a copt frunctul acesta. Nu are rost să argumentez foarte pe larg. Ştiţi şi voi. Problema este că o tentativă prost pregătită (sau nepregătită) poate compromite pe termen lung. Dacă partidele de opoziţie ar ridica acest stindard ar pierde alegerile (şi nu cred că-şi pot permite). Realpolitik nu este despre idealuri, ci despre idealuri în acţiune. Fiindcă nu văd un partid care să ridice stindardul (ar putea fi prea greu), atunci numai de la „societatea civilă” putem spera să schimbe scorul în mentalul colectiv (încă foarte reticent, din motive istorice).
Citez din articol: „Cred că e greu să ceri, ori să pretinzi în stradă, ca de mîine să revenim la monarhie. Putem însă cere partidelor și liderilor lor, în stradă, în piață, pe internet și la televizor, să-nceapă să discute despre asta. Să se pornească o dezbatere privind modificarea Constituției și revenirea Regelui Mihai pe tronul țării. Pare complicat?”. Pare, pentru Baazookaa. Mai simplu e sa fii „spontal”.
Pro .Prefer capete incoronate din Europa decat din Ferentari sau Tandarei.
PRO – insa totusi, Regele Mihai nu cred ca mai are energia necesara unei reveniri in acest moment. Astfel, are sens sa ne punem sperantele in directia Casei Regale?
De Monarhie sunt legate cele mai insemnate realizari din istoria Romaniei: Independenta si Marea Unire. In plus, regele domneste, nu guverneaza, nu se baga in rahaturi ca Basescu si predecesorii lui. DE ACORD, cu o conditie: sa fie ca in Marea Britanie, adica regele sau regina sa fie doar cineva din familia regala, iar sotul/sotia sa se numeasca print consort, principesa, dupa caz. Cinstit, n-as vrea ca Duda sa fie regele Romaniei…:)
Sa nu confundam persoana cu institutia. Diferenta dintre Mihai I si Traianel este imensa. Dar sa nu uitam de tatal sau, Carol al II-lea, care a dinamitat viata politica in 10 ani, instaurand dictatura regala. Teoretic, regele ar inlocui presedintele, dar daca mai prindem un diliu, de asta nu mai scapam la alegeri.
@george
Ai citit/vazut El Cid ?
@ Tanar Republican
Sa nu uitam nici de Carol I,Ferdinand,nici de Cuza sau Mihai Viteazul.Copiilor dumitale sa le spui povesti cu presedinti si prim ministri.
In afara de asta ,tot e nemultumit domnul presedinte ca avem prea multe alegeri si trebuie sa se desfasoare 2 in 1.Cel putin partial problema ar fi rezolvata.
Asta ca sa iesim din zona pateticului. Gadbleshim!
Sa uitam asa brusc cat de rau a facut Carol al II -lea acestei natii? Macar de un presedinte scapi prin alegeri de rege si camarila lui cum scapi? Si dc erau asa cinstiti si iubitori de romani de ce a pus botul la cele 50 mil pe care i l-ea restituti statul? nu cumva domeniu coroanei era de fapt domeniul statului, ca nu-mi aduc aminte ca vreun hohentoler din asta sa fi venit cu vreun leu in buzunar cand a venit cu pantalonii rupti in cur din strainatate.
Pro/Contra. Avem doar doua alternative am vazut din care de fapt nu avem decat una exprimata decent caci comentariile care insotesc alternativa republicana o descalifica si impun aprioric eticheta infamiei pe eventualii sustinatori. Mintea mea putina a perceput articolul ca fiind o invitatie la o dezbatere, la o opinie, ori cum sustii ca initiator al unei astfel de actiuni o singura opinie si o blamezi inchizitorial pe cealalta? Asta e, se pare, un alt exemplu al perceptiei exercitiului democratic si dialogului pe plaiurile mioritice. Intr-o exprimare mai frusta un fel de „hai ba nene sa discutam solutia unei probleme dar sa stii ca oricum daca ai alta parere decat mine esti tampit”.
Un lucru insa m-a bucurat nespus caci nu credeam ca are cineva piatra filosofala in buzunar. Se pare ca domnul Cristorian a gasit-o printre bolovanii aruncati de demonstranti.
Alta chestie mai ciudata, iar aici marturisesc o nedumerire reala, este ca un astfel de manifest politic, pentru altceva nu e oricat ar fi el de coafat, mi se pare, dupa circa 20 de ani de citit „catavencu” un pic nepotrivit profilului acestui ziar pe care l-am apreciat, fara nicio periuta, ca singurul in afara influentei politice de orice fel ar fi ea.
Si acum strict la obiect chiar daca modul abordarii problemei e, eufemistic spus defectuos.
Se cauta solutii fundaturii in care am ajuns. Se cauta cu disperare si o lipsa de speranta ca de fapt razbate o jale aproape viscerala a unei natiuni ajunsa la fundul sacului de lozuri politice fara sa fi gasit biletul castigator. Daca sunt cateva mii in strada nu inseamna ca celelalte milioane care n-au iesit nu sunt de acord. Doar ca ei au pierdut si speranta si nici solutie nu mai intrevad. Asteapta sa moara ca atat le-a mai ramas. Traiesc din inertie si chiar daca guvernarea se exercita si asupra lor ei sunt deja mental deconectati de la un sistem atat de perfectionat in ticalosie si capabil de autoaparare incat orice atac il face si mai puternic, si mai adaptabil si mai atotcuprinzator. Daca ar mai fi trait Dante probabil ca inscriptia aia cu „lasciati ogni speranza” ar fi agatat-o la punctele de trecere frontiera romaneasca.
Pro monarhie…hmm 80 de ani de traditie monarhica, e o suma infinitezimala as fi eu de parere. 4 monarhi doi de import (Hergestellt in Deutschland) cu o prestatie impecabila si rezultate unice in istoria romaneasca, urmati de 2 nascuti si crescuti aici…a caror prestatie…hmm Carol al II-lea a facut ce stim binisor cu totii si ne-a lasat in septembrie ’40 cu o tara facuta bucati, apoi Mihaita, doar din razbunare si prostie si-a dat girul si a folosit creditul politic al monarhiei pentru 23 august. Stim ce a insemnat si ala nu? Detaliile sunt de prisos.
In cadrul adunarilor Ad-hoc, fostul domnitor Ghica pleda pentru monarh strain care sa nu aiba rude si clientela politica autohtona, sa poata fi echidistant. A tinut si asta cat si Carol I si Ferdinand veneau de afara educati si formati acolo. Apoi au venit alti 2 care au reusit sa tavaleasca si alternativa monarhica in noroi.
Pro- republica…Iisuse numai cand ma gandesc la inceputul cu DeJ si ma uit la ultimul din speta, Basescu mi se inclesteaza dintii ca la un bolnav de tetanos.
Nu confund persoana cu institutia. Persoana reprezinta institutia. Care altminteri ar fi doar o notiune abstracta. Persoana reprezinta institutia si o ridica sau o coboara ca respect. Monarhia e o alternativa viabila si azi in destule tari unele foarte importante. Republica la fel in altele. Nu cred ca romanii au o problema majora in a merge pe vreuna din cai. Problema e ca oamenii reprezentand aceste institutii in Romania le-au tarat in noroiul incompetentei si au calcat in picioare sperantele noastre in viabilitatea lor.
Si iata ca avem o problema…noi cu cine votam? noi ce sa votam?
Sa mor de-mi vine vreo solutie in care sa mai cred macar o clipa…
Citind unele dintre comentarii îți dai seama ca una din marile probleme legate de o asemenea dezbatere o reprezinta lipsa de informație. De aceea cred ca r trebui publicate doua broșuri, de la care sa pornească dezbaterea: „Scurtă istorie a Casei Regale de România” şi „Monarhie constituționala vs. Republica parlamentara – sisteme și modele de funcționare”
PRO N-ar fi cool ca numirile in functie ale unor baieti – procurori spre exemplu – sa fie semnate de Rege si nu de borfasi de coltul strazii precum base? Si mai la coarda sensibila decat atat, tu nu te-ai ridica sa dai apelul daca esti solicitat de Rege? Daca ar face apel la solidaritate, unitate, lupta samd.
@ agamită – eu sînt un susținător al monarhiei și mi-aș dori să o văd reinstaurată în România. În același timp, o să ies alături de tine în piață și o să strig pentru dreptul tău de a susține republica.
Articolul se doreste, într-adevăr, o „instigare” la dialog și dezbatere. Îmi doresc ca această chestiune să fie discutată cu argumente iar părerile pro sau contra să fie și susținute cu explicații, păreri și exemple.
Ce am postat în finalul textului s-a dorit a fi exemplu. Nu încerc să discreditez ideea de republică pentru ca în felul acesta idea de monarhie să pară mai luminată. În concluzie, astept și apreciez orice comentariu rațional, pro sau contra. Mulțumesc
PRO, dar numai in conditiile in care Principesa Margareta si Principele Radu ma pot convinge ca sunt in stare sa raspunda si sa rezolve ceea ce se asteapta de la casa regala in conditiile in care revenim la monarhie. Regele MIhai are o varsta care, din pacate, nu ma indreptateste sa cred ca va avea macar timpul necesar sa convinga si sa se ocupe de ceea ce asteptam de la un monarh
PRO din tot sufletul si cu toata convingerea.Sustin monarhia.
@replica – Am fost tentat initial la un raspuns acid, dur, in cel mai romanesc si clasic model de dezbatere publica din care tocmai ce ne- a dat de curand exemplu, din nou (a cata oara?), mult iubitul si stimatul nostru Presedinte. Dar tocmai intoleranta si lipsa reala de respect al oricarui dialog purtat la orice nivel si cu orice prilej pe arena democratica romaneasca, (da da, nu e o agora, e o arena de gladiatori pigmei cu o vitejie demna de cauze mai bune) m-au facut sa am o retinere. In fond raspunsul dumneavoastra (va rog sa observati ca eu nu va tutuiesc intrucat nu suntem atat de intimi incat sa-mi permit) e o precizare care, lasand deoparte niste remarci veninoase fin disimulate si oricum inofensive, daca era cuprinsa in articol si lipsea „exemplul” brutal manipulator din final mie mi-ar fi parut absolut fair si chiar m-ar fi bucurat faptul ca cineva crede sincer intr-o alternativa de iesire din fundatura in care am ajuns. Caci, la o citire mai atenta a ceea ce am scris, ati fi putut remarca faptul ca sunt departe de a fi sustinator al vreunei variante sau, in acelasi timp, sustinator al amandurora in principiu.
Si aici dumneavoastra aveti un plus fata de mine incat credeti, ca monarhia salveaza Romania. Bun ar fi, Doamne-ajuta. Eu am declarat ca oamenii care au reprezentat AMBELE VARIANTE, au fost cei care le-au terfelit prestigiul ca forme de conducere ale statului roman, lucru care se vede limpede la nivelul strazii, unde disperarea care i-a scos pe oameni in strada e atat de adanca, incat nu le-a ramas de strigat decat Jos Basescu si Dezbraca-te Udreo dar fara sa poata propune un nume, o solutie:
„Timiditatea” pro-monarhistilor mi-e teama ca are un substrat de neincredere mult mai solid decat o sperata, presupusa jena de a se amesteca in troaca lozincilor anti-marinaresti. Republica in Franta s-a impus in urma unor bai de sange si ani de razboaie contra absolutismului si n-a mai fost atat de pudica si de gingasa; numai a noastra vezi bine ar fi o floricica a Edelweissului din Alpii elvetieni si-i cad petalele daca-i dai cu aroma de whisky de contrabanda pe vapor.
Acestea fiind precizate, tin totusi sa mai subliniez o data ca, necazul meu e ca ambele forme de guvernare sunt bune, cei care insa le-au dat viata pana acum, cu cele doua exceptii nemtesti pur-sange, le-au distrus credibilitatea. Asta ma doare cel mai rau si daca mai exista oameni care spera, cred, stiu ca monarhia e solutia, sper cu incrancenare sa nu se insele. Daca insa, loviti pana in limita supravietuirii fizice de agresiunea unor presedinti fie dictatori, fie agenti KGB sau pur si simplu golani traficanti de guma si blugi prin porturi, se agata cu disperare de mitul domnitorului care-si mangaia mioritele bland pe cap si le canta din fluier balada cu gura de rai, atunci abia avem o problema.
Asa ca va rog sa nu strigati pentru republica mea in piata ca nu e a mea si, va rog sa ma credeti, plamanii mei ma ajuta sa strig singur daca am ceva de cerut. Foarte amabil oricum si daca vom ajunge sa ne cunoastem mai bine si sa ne tutuim reciproc, poate vom gasi un lucru comun sa strigam pentru el. Altminteri ne-am putea bruia reciproc si anula eforturile in loc sa ne sprijinim in scopul comnun de a iesi din situatia asta nenorocita.
Multumesc si eu.
PRO, in definitiv. Monarhia este o solutie cat se poate de viabila pentru reabilitarea tarii, iar regele Mihai este un om care nu a uitat tara in care s-a nascut, care o iubeste mai mult decat oricare dintre asa zisii „conducatori” actuali.
PRO. Nu stiu a formula argumente, dar spun asa: Norvegia, Suedia, Danemarca, Olanda, Belgia, Luxemburg (stiu, stiu, carcotasilor), Japonia, Singapore, Australia, Canada, Spania, UK . O casa regala are alte coduri si alte constrangeri, prin natura. „print si cersetor”.
Rezon, tinere, rezon
Nu pot sa spun ca sunt pro sau contra pentru ca este cu dus si intors. Fiecare considera ca Mihai I a tradat tara in momentul in care a abdicat la presiunea comunistilor iar altii spun ca regele Carol al II-lea a furat tara mai ceva ca PDL-istii acum. Sunt date istorice pe alocuri incorecte si incoerente. Cu siguranta ca o Casa Rgala ar da mai multa credibilitate tarii pe plan extern dar si pe plan intern. Am vazut o emisiune recent cu un invitat extrem de cult si de educat, trait si cu experienta de viata vasta si anume actorul Florin Zamfirescu. Acesta a sustinut cu argumente valide revenirea Romaniei la monarhie fara sa abereze cu date istorice aruncate de impocriti sau perversi politici. Regele Mihai nu cred ca ar dezamagi si consider ca ar face tot ce ii sta in putinta sa readuca tara pe fagasul cel bun. Poate ca are stramosi in neamul lui Hohenzolern dar sa nu uitam ca s-a nascut in Romania, din mama cu sange grecesc si tata cu sange romanesc. Solutiia este modificarea constitutiei, modificare credibila care nu cred ca ar interfera cu legislatia europeana. Avand in vedere ca tarile cu cel mai bun nivel de trai precum Danemarca sau Suedia au in fruntea tarii un Rege cred ca si Romania s-ar indrepta spre aceeasi directie. Regele isi protejeaza poporul dar si pamantul. Si sa nu mai vorbim ca este o personalitate cu o moralitate incredibil mai mare decat a oricarui presedinte care face un joc murdar politic in functie de ce se dicteaza din spatele cortinei si dupa cum latra sustinatorii si finantatorii lui!
Tara arde si dvs va arde de cauze marginale.
NI DIEU, NI MAITRE!
Pentru ce am mai facut noi revolutia franceza? Haideti domnilor, ca se stie ca nu exista personaje providentiale, si regii sunt oameni politici cu apucaturi umane: le plac tablourile, contractele cu statul, marirea proprietatii personale si defilarile, care le ies frumoase. Fara clasa politica nici ei nu pot face nimic (asa a fost in istorie, poate aveti voi date despre unii de pe alte planete), asa ca mai bine sa iesi in strada sa strigi demisia, decat sa faci rascoala sau revolutie si sa strigi abdicarea si sa te pasioneze ghilotina pe bune.
Cu Duda , turnator la Secu, ce facem?
tinere republican, mai citeste o carte despre carol al iilea si ai sa remarci ca nu era deloc diliu. era un om cult, cu o interesanta atractie pentru cultura. marea sa problema a fost epoca in care a domnit si faptul ca puterile care garantau integritatea romaniei au fost infrante de hitler. desigur un presedinte ar fi facut din … bici in conditiile alea, dupa minte ta.
tu ai facut revolutia franceza? tu ai facut un kkt
PRO. Monarhia este de traditie, este sacra si este viabila, au aratat-o mileniile, poate tocmai datorita faptului ca isi pastreaza valenta simbolica si lasa loc de speranta (cel putin in mentalul colectiv obosit si trantit de colo-colo). Da, regii au fost si vor fi oameni, unii mai de doamne-ajuta dintre ei chiar oameni politici, dar acesta este si cazul presedintilor. De pierdut nu avem mare lucru. Dar cred ca avem nevoie de ceva care sa simbolizeze resacralizarea valorilor noastre.
PRO: „”Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie” – fragment din discursul rostit in Parlament. Cuvantarea este de o cu totul alta factura , sintetizeaza nevoile actuale, este antagonica tuturor discursurilor rostite de pupinbasistii actuali.
In prostia mea am vrut sa arat si altora esenta aceasta, asa ca mi-am facut o pancarta pe care am scris fragmente din discurs si am plecat cu ea in Piata Universitatii (in seara de 24 ianuarie). Un jandarm: ” Ce ma, ai trait tu in regalitate sa stii cum e? Da-i drumu’ acasa”. Un cetatean turmentat:” Da pe rege l-ai intrebat daca vrea sa vie la putere”. Tineri: tinerii nu vorbesc, ei doar aproba cu zambete, ochi visatori, dupa care pleaca linistiti mai departe butonand aifonurile lor.
PRO PRO PRO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Nihil sine Deo!Demnitate,Verticalitate,Patriotism;ce ne-am putea dori mai mult?
PRO
PRO_cred ca România are nevoie de reintoarcere la adevaratele valori. Regele Mihai este un exemplu de integritate,patriotism,decenta, familia regala este un exemplu de moralitate, ceea ce nu putem afirma de politicienii nostri….Sustin monarhia, fara ezitare!
Pro!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
L-ea? Esti ruda cu EBA? De aici se vede ca n-ai pus mana pe vreo carte. De unde stii tu ca au venit rupti in cur si fara un sfant in buzuvnar? Ti-a zis tie mama ta?
normal PRO , locuiesc in germania ,in districtul Sigmaringen si mi-ar place tare mult sa vad ce ar spune uni tugulani atunci cand ar merge la munca cu un tren pe care scrie landbahnhof Hohenzollern ( adica caile ferate regionale ) in rest dale doamne romanilor mintea lor a de pe urma . si mai vedeti sivoi ce scrie in manualul de istorie de clasa a-VIII-a, care a fost perioada de dezvoltare cea mai puternica a romaniei nu cumva 1866-1946 , si ganditiva ca romania a trecut atunci prin cinci razboaie ( 1877-1878 , 1913 ,1916-1918 , 1919 , 1941-1945 ) din care doua mondiale , iar daca o sa va intrebati batrani o sa va spuna ca in toata viata lor cel mai bine au duso pe vremea regelui,
Pro monarhie, categorc
Pro
normal ca pro