Neuroviziunea conspirațiilor

Eurovision-ul nu e vreo lumină de concurs.

N-a fost niciodată. Are un sfert din audiența unui Real Madrid – Barcelona. Iar dacă ne uităm la ultimele ediții, când organizatorii au dat impresia că sunt niște fani ABBA excentrici, care când fumează visează la cârnații cu barbă, nu la muzică, ne facem o idee clară despre starea avansată a bolii de care suferă acest concurs internațional.

Anul ăsta, nebunia pare că va continua. Aflăm că Finlanda trimite la Viena, unde va avea loc concursul Eurovision, o trupă rock formată din băieți care suferă de sindromul Down. După femeia cu barbă Conchita și al nostru bărbat în rochie, Cezar, la ce poți spera când intri în scenă alături de o trupă rock ”specială”?

Vai, și noi ne-am rupt în figuri la Craiova, cu poate cel mai bine făcut spectacol național Eurovison de până acum, și-am dat sms-uri ca nebunii (eu am votat-o pe Luminița, for the record) ca să trimitem acolo o melodie cu mesaj, care spune ceva, pe care să o voteze toată diaspora. Apropo de diaspora, băi, ochii la mine un pic: l-ați scos pe Iohannis președinte, dacă nu scoateți și Voltajul la Eurovision pe primul loc sunteți măgari, da? Adică să ne luăm și Eurovision-ul înapoi. Mă rog, nu l-am avut niciodată, dar am citit undeva că a fost al nostru pe vremea dacilor, practic noi l-am inventat, la fel cum am inventat limba latină, roata, tiparul, electricitatea și penicilina. Și pe Oreste.

Fusei și eu la Craiova, curios să văd blatul

alimentat pe rețelele sociale de niște ”fani ai Eurovision-ului” (unii se plictisesc rău pe pământ), bine organizați împotriva celor de la Voltaj. Că gata, că finala nici nu mai are rost, că să meargă cei de la Voltaj, că totul e aranjat, că e ca Steaua-Pandurii în vremurile bune. E ca și cum ai spune că titlul în Spania e aranjat pentru Real Madrid, când e aproape imposibil să îi mai ajungi pe madrileni. Sau ca și cum ai spune că în România statul de drept face altceva decât ce dictează Traian Băsescu. Ah, nu, stați, că asta nu mi-a ieșit. Deja Băsescu e la cuțite cu statul de drept, scăpat de sub control.

Sâmbătă, am văzut repetițiile. Ne-a impresionat pe noi, bărbații, Cristina Vasiu, ieșită pe scenă cu o fustă care nu acoperea nimic. După repetiție, întreabă: mi s-au văzut chiloții? Nu, dragă, ți s-au văzut doar chiloții. Ce, ai și cântat? Îmi fac o idee care îmi e confirmată la repetiția șnur, de duminică. Luminița și Voltaj se bat pentru primul loc, Ovidiu Anton și Blue Noise fiind surprizele foarte plăcute, primul cu o voce și o piesă foarte bune, ceilalți cu cel mai original număr, care nu a avut nevoie de negativ. În rest, câteva melodii ”cinstite”, dar nu ieșite din comun, de la Tudor Turcu, Lara Lee, țăranii suedezi de la CEJ și Cristina Vasiu, care și-a convins fusta să-i acopere până la urmă chiloții.

În rest, pentru că era nevoie de 12 finaliști (nici nu vreau să mă gândesc ce-a fost la preselecții, unde a picat și cel mai cunoscut colonel dintre ziariști), au mai ajuns la Craiova Aurelian Temișan, care probabil a fost dat în judecată deja de Florin Salam, cât a cicalacacichicealit pe-acolo, plus Băieții – o trupă de copii cărora părinții le-au spus de prea multe ori că sunt talentați și asta i-a afectat emoțional sub formă de fițe, nu sub formă de muzică. Apoi, o tanti Aculova, moldoveancă. Asta i-a tot mulțumit soțului pentru piesă, ceva de genul ”Știu că e cam nasoală, dar atât de mult a muncit soțul meu la piesă…”. Sper să n-o fi caftit ăla acasă, că n-a venit cu bilete pentru Viena.

Și-au mai fost unii, Super Trooper, care au mers pe disco, dar au mers prost. În sensul că un tip a stricat refrenul, cântând peste cele trei fete cu o voce familiară lui Sile Cămătaru, când le ține strâns în pumn bilele unora, întrebându-i de bani.

Spectacolul a aratat bine din sală și, din ce m-am interesat, chiar OK pe TV. Audiența putea fi mai mare, iar la câte resurse și la câți oameni buni au muncit la ediția din acest an, show-ul merita o pregătire mai bună, o promovare mai vie din partea TVR. Oricum, altceva decât lamentările inteligenților cărora nu le-a plăcut ideea de Voltaj. Ei, despre șansele celor de la Voltaj în finală aș spune doar atât: melodia te mișcă. Iar cu o coregrafie bună și cântată în engleză, chiar cred că are șanse la străinii care vor realiza ce lasă în țară părinții români când merg la muncă afară. Eu am plâns la repetiția șnur, dar nu se pune, că am plâns săptămâna trecută la trei filme.

Cea mai tare fază de la Eurovision: Craiova.

Seară. Bengă! Împreună cu Ivan Patzaichin, așteptam, pe covorul roșu, să fim chemați la declarații, pentru știrile TVR. Un domn bine îmbrăcat, trecut de 45 de ani, venit cu soția, îi întinde biletele lui Ivan, la control. „Nu sunt de la pază”, spune Ivan zâmbind, fără să-l impresioneze în vreun fel pe spectatorul oltean, prea ocupat să găsească pe cineva căruia să-i arate că el are bilete. Cum, frate, să nu-l recunoști pe Ivan Patzaichin? Cum?

Și, mai ales, cum să nu-mi arăți mie biletele la control, că m-ajută și fizicul, și moaca de recuperator?