„Acest minister nu e doar al nostru, ci al urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor!“ Aşa ar trebui scris la intrarea în MAE, mediul unde mormolocii sistemului nu stagnează, ci se transformă. Se transformă în inamicii cei mai feroce al ministrului destul de fraier încît să vină la post cu gînduri de reformă. Completaţi actele de Canada şi apoi citiţi, că povestea e foarte veselă cînd sînteţi cetăţean occidental.
A venit, a venit Pleşu…
…acoperă-mi urechea cu ceva. Cu umbra unui dosar sau, mai bine, sau mai bine cu nesimţire grea. Ceea ce s-a şi întîmplat. Bietul om a venit la minister doar ca să aibă de unde pleca: amploaiaţii de la birouri deveniseră brusc surzi la cererile sale, iar amplasaţii din afară i-au rîs mîrlăneşte în nas cînd au primit ordinele de întoarcere în patrie. În definitiv, patria e locul unde te simţi bine, nu o ţară de mîna a treia condusă de nişte blegi fără pic de autoritate.
A ieşit Pleşu? Foarte bine, poate se întorcea Meleşcanu. Băiat dur. Promisese reformă la sînge în diplomaţie încă de la primul mandat. Băieţii lui MAE au amuţit o secundă, apoi s-au pornit pe rîs. Deci niet reformă, încercaţi nişte mandate mai încolo. Dar nu i s-au mai dat.
Bate vîntul, bate tare, deci mişcă nişte dosare?
Cam asta începuse să bîiguie Cioroianu în mandatul său: 100 de dosare trimise în justiţie, fără milă şi fără remuşcare. Să curgă sînge! Şi a curs. A curs nişte whisky la Cotroceni, au curs nişte vorbe hăhăite în urechea ministerială, s-a scurs şi ultima picătură de bărbăţie din oficialul liberal. Iar dosarele au rămas uscate şi curate.
Mult mai frumos a fost lucrat stimabilul diplomat Ungureanu. A cerut omul la CNSAS verificarea dosarelor de Securitate? A cerut. A obţinut şi rezultate? Doar unul: capul ambasadorului de la Viena, Andrei Corbea-Hoişie. Total întîmplător, era fix omul trimis la post de Ungureanu. La fel de întîmplător, toţi junii adunaţi de acelaşi Ungureanu fie prin concurs, fie sub umbrela Institutului Afacerilor Externe, au zburat ca puiul din reclamă imediat ce a fost mazilit ministrul.
C-aşa-i în MAE, trebuie să rămînă doar băieţii cu pile grele, tovarăşi de nădejde, al căror eşapament… pardon, al căror ataşament faţă de grup e indiscutabil şi mai inviolabil decît statuia Micii Sirene din Copenhaga.
Turnătoria salvează diplomaţia
Deci s-a lăsat liniştea peste poveste, să nu-i deranjeze din lucru pe cuvioşii şi cuvioasele împrăştiate de mănăstirea Secu prin ambasade. Eşaloanele doi şi trei ştiu tot, văd tot, bîrfesc tot şi trag iscusit sforile. Şi dacă asta nu v-a fost destul, aruncaţi un ochi şi asupra şoferilor detaşaţi prin aceleaşi ambasade, ocupaţi să-i cearnă pe solicitanţii de servicii consulare, mai ales dacă e vorba de băieţi fini ai crimei organizate. De exemplu, admiraţi-l pe Valeriu Smadu, adus din Cipru pentru fals şi uz de fals, cercetat, certat şi, în final, condamnat să fie liderul de sindicat din MAE. S-a făcut dreptate!
În rest, e linişte şi pace
Întîi, pentru că băieţii veghează şi, al doilea, pentru că deja s-au asigurat de mult că nu-i poate deranja nimeni. Secretarul fură liniştit sub ochii ambasadorului, obligat să înghită găluşca. Sau să reclame în patrie, unde povestea ajunge la coş, iar impertinentul reclamant la gazetă, bine împachetat în nişte mizerii de presă, să-i iasă naibii cinstea din cap. E drept, uneori furul mai zboară din post. În alt post, mai bun, mai bănos, mai parfumat. Pentru că statul are grijă de oamenii lui.
Baconschi ce aduce în ecuaţie?
Puţină diplomaţie italiană, adică omertà. El nu-şi bagă nasul în bişnisul băieţilor veseli din Cancelarie, iar ei nu şi-l suflă peste afacerile lui. Înţelegerea e bună, oamenii sînt de caracter, treaba merge unsă şi nimeni nu are a se teme că prin MAE va bate vreodată vîntul schimbării. Cel puţin, nu în mileniul ăsta.
