Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Lupta Cârlanului cu omul

Zoom Lupta Cârlanului cu omul

Ponta zice că Băsescu nu e om, motiv pentru care nu are milă față de el. Asta cu lipsa de milă față de ceea ce nu e ființă umană pare învățată pe ultima sută de metri de libertate de la Dănuț Șova. Oricum, o întrebare tot rămâne: cârlanul e om?

Două sute de membri PSD, adică toată organizația Râul Alb din Dâmbovița, au plecat la UNPR. E ca și cum ai pleca din sufragerie, zicând că fugi de-acasă, și peste zece minute te-ar găsi ăia în baie. Oricum, mișto o să fie la anul, când se vor urca în cârca foștilor colegi din PSD ca să-i care și pe ei în Parlament sau pe la primării.

Victor Ponta le propune românilor un nou contract social. El se va numi “România omenoasă”. Vechiul contract, “România oneroasă”, va rămâne, ca și până acum, unul de uz intern, folosit doar în PSD. Fac o recomandare: înainte de a semna, citiți ce e scris cu litere foarte mici, că iar ne trezim că acolo sunt trecute contractele cu statul ale lui Ghiță.

Traian Băsescu a declarat că e umilitor să tot infirme zvonurile despre despărțirea de soția sa și plecarea doamnei Maria nu știu unde. Și, apropo – s-ar fi exprimat fostul președinte –, cine dracu’ e Maria asta, că mi-ați mâncat zilele cu ea?

Traian Băsescu își dorește ca politicienii să tremure în fața procurorilor. Aa, deci de-aici era bâțâitul ăla din cap. Of, să ne ierți, noi am crezut că, mă rog, nici nu mai are sens să zic… Altfel, cum ați trecut de 22 martie, Ziua Internațională a Apei?



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia