Un bărbat din Tecuci a spus că privește cu scepticism avertismentele cum că orbești dacă te uiți la eclipsă. La fel i s-a spus la un moment dat și despre masturbare și n-a pățit nimic.
Gheorghe Mărmureanu spune că eclipsele parțiale de Soare sînt periculoase. După cum se știe, mai multe eclipse parțiale anunță o eclipsă totală.
Această eclipsă o pune pe gînduri pe Laura Codruța Kövesi. Probabil că Soarele a făcut ceva ilegal dacă se ascunde.
Experții recomandă ca, în caz de eclipsă, să ne ascundem sub tocul ușii, deoarece în caz contrar putem orbi.
Mircea Geoană nu se arată impresionat de eclipsă. Se pare că a fost mai scurtă chiar și decît mandatul lui de președinte.
Elena Udrea acuză condițiile dure din penitenciar: se pare că, pe lîngă foehn, acum îi lipsesc și ochelarii de eclipsă.
Darius Vâlcov, de teamă să nu fie interceptat de servicii, se pare că a mers noaptea în cimitir ca să vadă eclipsa.
Radu Mazăre explică eclipsa în termeni foarte simpli: Soarele n-a fost eclipsat de Lună, ci de hainele foarte extravagante pe care le-a purtat el la carnavalul de vineri.
Adepții teoriei conspirației spun că eclipsa este, de fapt, regizată de americani, iar ce vedem noi pe cer e o chestie filmată în studiourile de la Hollywood.
Robert Turcescu s-a declarat solidar cu Soarele, deoarece știe prea bine ce înseamnă să fii acoperit.
Se pare că cei mai mari cocalari sînt ăia care-și poartă ochelarii de eclipsă noaptea, în cluburi.
Giovanni Becali a spus că înțelege foarte bine regula asta care spune că nu-i bine să te uiți direct la eclipsă. În pușcărie e la fel: dacă te uiți insistent la unul, ăla poate să te ia la bătaie, deoarece se simte provocat.
Mulți români au spus că pe ei nu-i interesează eclipsa asta de Soare de vineri, preferînd să stea în casă și să urmărească înregistrări cu eclipsa aia totală din 1999.







Tareee !