Cine ascultă telefoanele? O să rîdeți, dar SRI e un răspuns depășit.
Mai sînt și alții pe listă, cu toții în afara legii. Cuvintele noastre private, verbele și substantivele personale, glumele, secretele și ideile de afaceri adresate unor cunoscuți sînt forțate să treacă prin urechile unor necunoscuți.
Vi-l amintiți, desigur, pe Elwis Săftoiu, cel numit de președintele Băsescu șef la SIE pentru că era grăsuț, slugarnic și încet la minte, dar mai ales pentru că așa a poftit suflețelul Adrianei Săftoiu. În 2007, Elwis a fost nevoit să plece din fruntea spionilor după ce s-a scăpat în public despre cum interceptează SIE convorbiri telefonice. „Potrivit legii, singura instituție care poate face interceptări pe teritoriul României este SRI”, ziceau atunci, în 2007, SRI și SIE în comunicatele de presă care dezmințeau sinceritatea tîmpă a spionului Dandana.
Ei bine, nu e așa. Mai sînt și alte instituții care pot face interceptări. Acest „pot” nu presupune cîtuși de puțin că instituțiile fac interceptări legal, dar cuvîntul există, laolaltă cu dovezile palpabile.
Nu e cazul să vorbim de valizele de aluminiu
ale fostului Doi și-un sfert, actualmente DGIPI, care interceptau convorbirea în cadrul filajului, fiindcă acele valize s-au ieftinit, s-au micșorat și au ajuns la îndemîna oricărui soț încornorat. Dar e cazul să vorbim despre DNA.
S-o ascultăm, mai întîi, pe prințesa reținerilor și a arestărilor preventive, Laura Codruța Kövesi: „DNA are propriul serviciu tehnic prin care își poate realiza interceptările. Nu în toate cazurile interceptările pe care noi le facem, le facem prin intermediul SRI”, zice dînsa, fără să-i pese de legile care interzic așa ceva.
Care legi? Păi, să vedem ce zice SRI: „În conformitate cu cadrul normativ în vigoare, SRI este autoritatea națională în materia interceptării comunicațiilor telefonice, sens în care celelalte instituții invocate (Direcția Națională Anticorupție, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul MIRA și Direcția de Combatere a Crimei Organizate din IGPR), după obținerea autorizațiilor legale pentru interceptarea comunicațiilor, se adresează serviciului nostru pentru punerea în aplicare a acestora”.
SRI zice, așadar, că doar el poate intercepta.
DNA, dacă vrea să afle ce vorbește lumea la telefon, e obligată să se adreseze SRI. Dar DNA face pe dos. Interceptează de capul ei. Instituția creată cu scopul de a păzi statul și legalitatea calcă legea.
Firește, n-ar călca-o dacă aceia care interceptează convorbirile din partea DNA ar fi ofițeri acoperiți ai SRI, dar știm că legea interzice magistraților să intre în cîrdășie cu serviciile. În cazul în care interceptările DNA ar fi făcute prin ofițeri de poliție aflați sub acoperire SRI, declarația Codruței, care zice că DNA face și interceptări separate de SRI, ar fi o minciună, fiindcă ele ar fi făcute, practic, tot de SRI.
Trebuie să ne hotărîm: DNA încalcă legea sau doamna Kövesi vorbește prostii? Să stabilim mai întîi care ar fi legea.
Și porumbelul Codruței și cel al lui Elwis intră în conflict cu statutul SRI de „autoritate națională în materia interceptării comunicațiilor telefonice”. De unde vine acest statut? Dintr-o hotărîre CSAȚ cu caracter secret, la care lumea face referire cu termeni foarte vagi. SRI numește această ungere a SRI cu expresia „cadrul normativ în vigoare”. Alții îi spun „reglementare legală”. Nimeni nu îi spune „lege” din motivul temeinic că nu e o lege. SRI și-a căpătat mantia și sceptrul de autoritate a ascultărilor printr-o hotărîre a unei instanțe administrative, nu a unui emițător de legi. De altfel, chiar ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații) recunoaște: „Subliniem că autoritatea națională în materia interceptării comunicațiilor nu a fost desemnată potrivit legislației primare ori secundare”.
Deci doamna Kövesi calcă legea,
dar legea nu e tocmai o lege. Predispoziția pentru infracțiune se poate însă constata. Ea e în venele și în genele instituțiilor de stat și de acolo pîndește cu lăcomie pașii fragili ai libertății.
Să nu uităm că există, încă din 2007, un proiect de lege depus la Senat, care prevede înființarea Autorității Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor, alta decît SRI. De ce a fost blocată legea și cine a făcut-o nu are rost să întrebăm, fiindcă rîd ofițerii acoperiți de noi. E important însă ca acest proiect de lege să fie considerat odată cu noul pachet Big Brother, revizuit după respingerea Curții Constituționale, fiindcă ceea ce îi lipsește României nu e atît siguranța națională, cît legile care o fac posibilă.
SRI interceptează fără să existe o lege votată în Parlament. DNA interceptează și ea, deși „reglementările legale” îi interzic asta. Vidul legislativ și ispitele hegemonice dau imbolduri spre vechile metehne și SIE, și DGIPI, și DGA, și altora.
Nu putem schimba așa ceva luîndu-ne de piept, la nesfîrșit, cu instituțiile de forță. Într-un fel, această extindere oportunistă a puterii lor are logica și naturalețea ei. Așa procedează organismele puternice: își extind teritoriul.
Dar Parlamentul poate vota din cînd în cînd niște legi. Acum ar fi momentul pentru legile siguranței cibernetice, naționale și personale. Printre pensiile speciale și apărarea imunității ar putea încăpea și cîteva paragrafe de lege despre libertatea personală și instituțiile fioroase care o pîndesc.
