„Gala a costat 1,9 milioane de euro, bani din fonduri europene, care nu puteau fi utilizați în alt scop.” Asta ne-a spus Elena Udrea, arestata preventivă de astăzi, la câteva zile după ce Lucian Bute boxase la Romexpo, atunci când încerca să omoare din fașă scandalul care a dus, în cele din urmă, la arestarea sa.
Dacă ați urmărit cu atenție dezvăluirile Gazetei Sporturilor, dacă ați mai aruncat un ochi pe extrasele din referatul procurorilor, veți fi observat că, de fapt, nicăieri nu este vorba despre nici un ban european. Pur și simplu, UE n-a avut nici un gând să deconteze vreodată vreun euro dintre cele 1,9 milioane care, după cum spunea Elena Udrea, „nu puteau fi utilizați în alt scop”.
Dacă răsfoim cu atenție hârtiile prin care ni se spune pentru ce puteam folosi banii europeni în trecutul exercițiu financiar, nicăieri, dar absolut nicăieri nu apare menționat capitolul „Organizări gale box profesionist”. Acum, când a ieșit la iveală întregul traseu al banilor în Gala Bute, când aproape toate sumele au fost identificate, e foarte clar că nici nu avea cum să existe o alocare de bani europeni pentru un astfel de eveniment. Pentru că Europa dă bani, dar nu pentru profituri mari dintr-un singur eveniment. Ca să câștigi bine dintr-un contract finanțat din bani europeni trebuie să fii, în general, firmă de construcții, să pui mâna pe un proiect căruia să-i scazi calitatea, ca să poți smulge tradiționalul 10% pentru partid și să-ți mai rămână și ție ceva.
Și, totuși, dacă a ratat să finanțeze Gala Bute, Uniunea Europeană n-a ratat să arunce banii contribuabililor pe lucruri absolut inutile.
Locurile de joacă și parcurile construite în sate depopulate au primit aprobarea și au fost finanțate din fonduri europene pentru că UE asta a crezut că e bine să se construiască în România: parcuri și locuri de joacă în sate aflate lângă păduri și cu populație îmbătrânită. Dar parcurile și locurile de joacă sunt doar partea cea mai vizibilă și mediatizată din risipa banilor puțini atrași din alocarea pentru România. O altă sursă inepuizabilă de ciudățenii investiționale a fost construirea de centre de informare turistică în localități în care nu există nici un obiectiv turistic, nici un traseu turistic și nici măcar un singur loc de cazare, fie el și-ntr-o pensiune de o margaretă. Rubrica noastră de pe ultima pagină, “Anticrizul”, a povestit de nenumărate ori despre astfel de proiecte, în valoare, uneori, de peste 100.000 de euro. Practic, acești bani, care chiar nu puteau fi utilizați în alte scopuri, pentru că ăsta era genul de proiecte eligibile, au fost aruncați pe fereastră și au ajutat cel mult la dezvoltarea unei firme de construcții și a casei primarului.
Dar un parc, un loc de joacă sau un centru de informare turistică încă mai presupun existența unei construcții, deci ceva real, palpabil. Ceea ce nu se poate spune despre zecile sau sutele de milioane de euro cheltuite pentru proiectele din POS-DRU. Tot felul de ONG-uri mai mult sau mai puțin stăpâne pe domeniul lor au primit din bani europeni și câte două milioane de euro pentru a învăța croitoresele să facă haine și grădinarii să cultive castraveți. Titluri pompoase au smuls milioanele de la contribuabilul european și le-au mutat în buzunarele unor băieți deștepți care știu să se descurce cu birocrația europeană. Evident, pentru că acei bani nu puteau fi folosiți în alte scopuri. De ce? Simplu: pentru că, acolo sus, cineva nu știe nici cum și nici ce să negocieze.
Primarii care au cerut/aprobat aberatiile respective de ce nu sunt chemati la parchet ca sa dea cu subsemnatul?