Noi, românii, sîntem pe primul loc în Europa la consumul TV. Cu 5 ore și 30 de minute pe zi/persoană, trăim la distanță de o oră și 35 de minute de media europeană. Depășim media planetei cu 2 ore și 12 minute și am depăși, probabil, media galaxiei, dacă institutul francez Mediametrie ar fi centralizat și canalele extraterestre.
Noi, românii, avem rezultate frumoase și în clasamentul sărăciei, pe care ni-l disputăm la nivel european cu vecinii din Bulgaria. Dar, cum stăm la televizor mai mult ca ei, trofeul sărăciei e un obiectiv ușor de atins.
Poate că pe aceste calcule s-a bazat Guvernul României atunci cînd a hotărît, prin ordonanță de urgență, să dea 15 milioane de euro unor televiziuni. Banii nu sînt alocați la întîmplare; ei vor fi cheltuiți „în vederea susţinerii operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni informativ cultural educative”. Sună la fel de convingător ca poezia Mama, de George Coșbuc, citită la intrarea unui bordel, dar să-i dăm înainte cu proza.
„Operatorii economici din domeniul audiovizual” încasează an de an între 63 și 68% din totalul bugetelor nete de publicitate. În ultimii 3 ani, televiziunile au încasat, în fiecare an, 193 de milioane de euro. Presa scrisă a scăzut de la 22 la 17 milioane, radioul de la 19 la 18, panotajul de la 29 la 27. A crescut internetul de la 41 la 50 de milioane, dar grosul acestor bani merg în buzunarele Google și Facebook, lăsînd 9000 de situri locale să se bată pe mărunțișul rămas.
Față de anul de referință 2008, încasările de publicitate ale televiziunilor reprezinta azi 57%, în timp ce presa scrisă a scăzut la 20%, radioul la 51%, iar panotajul la 38%. Lăsăm la o parte internetul – a cărui creștere (260%) s-a hrănit nu doar din tehnologie, ci și din căderea celorlalte mass media -, ca să facem o observație aritmetică: Guvernul vrea să ajute cu bani de la stat acele canale care au fost afectate cel mai puțin de criză.
Să le luăm pe rînd.
Din cei 193 de milioane de euro, ProTV a luat anul trecut peste 134 de milioane și a raportat un profit operațional de peste 7 milioane de euro. După cifre, nu pare să aibă nevoie de bani. Înseamnă că poate primi ajutor de la stat pentru serviciile de informare, culturale și educative. Adică pentru două decenii de știri sîngeroase, filme cu bătaie, telenovele cu țigani, arătat de țîțe, burice și chiloți, dat căciuli și cărți poștale și, mai presus de toate, întipărit în mintea publicului sărac teorema succesului național: te uiți și cîștigi.
Antena 1 poate primi bani de la stat pentru a rotunji sumele deja furate de Voiculescu în tulburii ani ’90. Caseta cu valută a dictatorilor s-o fi spetit destul să investească în cultură și edicație vizuală, așa că guvernul Ponta simte nevoia să preia această ștafetă.
Televiziunile „de știri” sînt, cele mai multe, instalații concepute să rupă capul adversarilor politici și picioarele clienților care nu cedează șantajului. Ele distribuie informația la fel cum procedează vidanja cu căcatul, păstrînd pentru beneficiari putoarea și aromele. Sînt afaceri „pe pierdere” în bilanțul contabil, dar profitabile din contracte cu statul.
Partea cea mai neagră a acestei rentabilități e comerțul cu caractere și cu jurnaliști. Visul promteriștilor de a-și încasa salariul e reglat politic peste capul demnității de jurnalist și al libertății de exprimare. Despre ce informare ar fi vorba aici, despre ce educație și despre ce cultură?
În 2014, Realitatea tv a avut pierderi de 18 milioane de euro și venituri de 4 milioane. Există, deci, niște oameni pentru care a băga, an de an, milioane de euro în batistele lui Rareș Bogdan, reprezintă o afacere. Altfel, n-ar continua să se ruineze la fiecare 12 luni, fără să dea semne de oboseală. E de presupus că oameni ca ei știu să ia bani de la stat pe alte căi decît ajutorul pentru televiziuni.
Nici Sebi Ghiță nu e pare genul care să strige după 3-4 milioane, cît i-ar reveni României TV. Cînd împrumuți unui prieten 100 de milioane de euro, te uiți la ajutorul lui Ponta ca la posibilitatea de a-i cere bani țiganului care-ți spală parbrizul.
Nici Antena 3, stația de epurare etalon, regina foselor septice din audiovizual, nu are o nevoie evidentă de sprijin. Are un profit de 206 mii de euro și o audiență care trezește invidia tuturor mîncătorilor de căcat din industrie. Pare consolidată în imaginarul românilor care cred că pămîntul e plat și că profesorul Voiculescu a fost răpit de procurori.
B1 TV pierde doar un milion în 2014, bani care pot fi puși în legătură cu arestarea lui Niro și Cocoș, dar viitorul acestei mici garnizoane a acoperiților stă, mai degrabă, în sacoșe, nu în viramente guvernamentale.
Digi 24 a spus că refuză banii, așa că cine i-ar mai putea primi? Kanal D? Da, dacă o comisie guvernamentală ar stabili unde se încadrează „O mărit pe mama soacră”, „De ce ne-am căsătorit?” și „Te vreau lîngă mine”: la informare, la educație sau la cultură?
Postul fraților Micula? Da, cu condiția ca „Prietenii mei, elefanții” și „Vandana” să fie citite din prompter, la știri.
Prima TV? În 2014, a făcut peste 2 milioane de euro profit – probabil din neatenția contabililor. În cazul ei, impozitul datorat statului s-ar putea compensa cu ajutorul dat de Guvern.
Mulți dintre finanțatorii acestor televiziuni sînt în drum spre pușcărie sau deja ajunși acolo. Dan Voiculescu, Maricel Păcuraru, Niro, Vanghelie sau Cocoș reprezintă certitudini ale sistemului judiciar, cîtă vreme Sebi Ghiță sau Cristi Burci se află pe bancul de probe.
În fine, „operatorii economici din domeniul audiovizual” – cum îi denumește ordonanța – sînt, înainte de a deveni asistați ai statului, afaceri de zeci de milioane de euro, aflate în posesia unor oameni mai bogați ca însăși cuvîntul „bogăție”. Au apărut pe pămînt din rațiunea sporirii acestei bogății. Să nu ne imaginăm o secundă că Voiculescu a vrut să informeze atunci cînd a fondat partidul-televiziune, iar Maricel Păcuraru a vrut să facă educație atunci cînd a furat Poșta Română. Nu, televiziunile-măciucă sînt excrescențele otrăvite a felului românesc de a amesteca banii, politica și frauda.
Mai mult, prin ordonanțe de aceeași teapă date în trecut, guvernele PSD și ale Convenției Democrate au scutit canale ca ProTV, Antena 1 și Prima TV de plata unor taxe de multe zeci de milioane de dolari. Azi, „operatori economici” care dezbat în prime time evaziunea fiscală funcționează netulburate cu uriașe datorii la stat.
Acum ne putem întreba: de ce ajută Guvernul cu bani aceste țevi electorale? De ce oferă 15 milioane începînd cu 1 iulie 2015, adică imediat ce începe seceta publicitară de peste vară, și de ce încheie intervalul de sprijin pe 31 decembrie 2016, după ce socotelile electorale s-au închis? De ce lasă întredeschisă ușa măririi acestor sume? De ce invovcă drept criterii informarea, educația și cultura, cînd există deja cîteva canale de stat care asta au ca obiect de activitate? TVR1, TVR2, TVR3 și restul TVR-urilor regionale fac deja cultură, informare și educație. Pentru asta au fost înființate și pentru asta primesc, anual, 45 de milioane de euro de la stat.
Am pus aceste întrebări ca să ne prefacem cu toții că ar exista posibilitatea unui alt răspuns. Nu e. Guvernul României își cumpără indulgențe electorale pe banii răbdători ai poporului. E un guvern al cărui precursor, Adrian Năstase, a săpat groapa presei scrise, încredințînd distribuția națională Rodipet unui infractor libanez cu mari contribuții la campania PSD.
La începutul lunii iunie, am făcut parte din juriul unui concurs de jurnalism, desfășurat la Cluj. Presa locală scrisă e la fel de bună ca pe vremuri și zboară la mare înălțime deasupra ororilor din televiziuni. E independentă, talentată și curajoasă. În plus, produce pe cale naturală exact ceea ce vrea să cumpere Guvernul cu ordonanța lui: informare, educație și cultură.
