De mult timp voiam să-mi iau, așa, o zi liberă în care să-i înjur pe Poteraș și pe Mănescu. S-a nimerit acum, sâmbătă, să fiu mai liber și mi-am zis: azi, cafea, țigări, mă mai uit pe-o carte, mai un film, și îi înjur pe ăștia.
Mă rog, nu a fost chiar așa, ci pe undeva pe-aproape. Sâmbătă a trebuit să vorbesc cu toți vecinii care au mașini parcate în fața blocului să le ia de-acolo pentru că i-am angajat pe unii să îmi dea jos de la balcon geamurile și fierătaniile alea. Mai sar cioburi, poate scapă domnii polizorul, e bine să nu fie nimeni. Am închis ieșirea din bloc prin față și, ca un șef de șantier, urmăream de jos, de pe celălalt trotuar, desfășurarea ostilităților. Ce zic eu șef de șantier, eram Napoleon la Austerlitz.
Mă rog, nu a fost chiar așa, ci pe undeva pe-aproape. În sensul că nu toți vecinii au vrut să-și mute mașinile de pe trotuar. Un domn foarte slab, cu față de carmolist, care locuiește în blocul de vizavi, avea mașina parcată exact în dreptul balconului meu de unde urma să se abată urgia de cioburi. Nenea ăsta coboară din bloc și zice:
– Ce faci, dom’le, dărâmi blocul?… Eu nu-mi mut mașina niciunde. Stau aici, lângă ea, și dacă o atinge ceva, chem Poliția!
Nu vă puteți imagina cum sughițau în timpul ăsta Poteraș și Mănescu. Scara unde e apartamentul meu e trecută pe lista cu scările ce urmează să fie reabilitate termic în 2013. Și vreau să vă zic că în ultimul timp îmi amintesc tot mai des că nu e 2013 și că, mai dramatic de-atât, 2013 nu va mai veni niciodată.
Între timp, până să nu mai vină niciodată 2013, îmi ceream scuze unui nene cu față de carmolist. Am sunat în apartament – mi-am sunat oamenii, cum s-ar zice – și am dat verde operațiunii.
Un vecin din scara în care stau eu s-a auzit din spatele draperiilor trase, de la etajul unu, etajul doi, nu mi-am dat seama atunci.
– Mută-ți, bă jegule, mașina!
M-am înverzit, am crezut a vorbit unul dintre cei care se ocupau de operațiune la mine pe balcon. Dar nu, nenea care-și păzea mașina știa despre cine e vorba. I-a răspuns și el la fel. Se simțea în aer cenușa unui război îndelungat.
A mai stat puțin și și-a luat mașina de acolo. A zis:
– Poate am exagerat și eu… Știți, sunt taximetrist, lucrez noaptea, viață grea!
N-am mai zis nimic. A doua zi m-am întâlnit cu vecinul din spatele perdelei. Mi-a spus:
– Ăsta crede că, dacă fie-sa e Cristina Neagu, poate să facă ce vrea!
Mă gândeam la Poteraș și la Mănescu: ăștia copiii cui s-or fi crezând, de și-au permis atâtea?
