Pruteanu românizînd neologismele

Cînd a început marea lui campanie de românizare a reclamelor și a etichetelor mărfurilor din import, George Pruteanu, senator, plecase de la PNȚCD, se despărțise și de PSD și ajunsese în partidul lui C.V. Tudor. Tribunul era încîntat, fiindcă partidul lui suferea hemoragii periodice. Venirea lui Pruteanu îi mai repara blazonul, așa că avea grijă să nu-l scoată și pe el din sărite cu vreo mitocănie de-ale lui. Singura lui pretenție de la iritabilul senator era să-l însoțească în plimbările pe care le făcea la șosea, flancat de clănțăii din fruntea partidului. Pruteanu, ce să facă, îl urma, dar mai la coada grupului. El, care avea tot timpul ceva de spus, tăcea în timpul plimbărilor acelora, sub pretextul că se gîndea la legea etichetelor, cum o porecliseră cei din lumea literară, care se răciseră de el de cînd intrase în PRM. C.V.T., care făcea circ și pe stradă, îl mai striga din cînd în cînd, să-l audă lumea: „La ce cugeți, Georgică?”. Pruteanu nu-i răspundea, fiindcă, în gura șefului său de partid, diminutivul suna mai degrabă insultător decît afectuos. Se prinde Vadim și-l ia cu „domnul Pruteanu”. La ce să cugete? Căuta un echivalent românesc pentru „mouse”. C.V.T., care n-avea treabă cu computerele și nici cu engleza nu stătea mai bine, știa totuși ce înseamnă „mouse”: Da’ ce-are, domnule senator, dacă-i zici șoarece?”. Lui Pruteanu nu-i venea să-i dea explicații și să-l facă de rîs, fiindcă nu mai avea la ce partid să se ducă, dar nici să se lase călcat pe coadă nu-i stătea în fire. Așa că-i răspunde doct-enigmatic: „Nu orice șoarece poate fi mouse, domnule senator…”