Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe actele de angajare la SRI ale lui Ovidiu Marincea, fost jurnalist, că Laura Chiriac, care a avut și ea aceeași îndeletnicire, s-a dus mai întîi la ALDE Tăriceanu, de unde a trecut printre consilierii lui Victor Ponta. Nu sînt nici primii și probabil nici ultimii oameni care au schimbat presa pentru servicii la Servicii sau la Guvern.
Sînt atîția gazetari la noi care s-au lăsat de meseria asta pentru altele mai sigure, încît nu le mai știu numărul. Și asta fără a-i pune la socoteală și pe acoperiții din presă, care au două cărți de muncă: una la vedere, iar cealaltă la secret. În privința acoperiților, oricît de mult bine ar face Serviciile patriei, deși nu se prea cunoaște, sînt persoane cu caracter viermănos.
Chiar dacă și-or face ei iluzii că slujesc țara și pe față, și pe ascuns, sînt, ca ziariști, la fel de detestabili ca informatorii vechii Securități. Nu numai pentru că se bălăcesc în mocirla unei vieți mincinoase, ci și pentru că se prefac a fi în slujba publicului, în timp ce sînt ținuți în lesă de vreun serviciu secret. Adică se dau independenți, cînd, de fapt, ei se ocupă cu manipularea opiniei publice, cu dosare servite și cu informații la care gazetarul de rînd n-are acces.
Ca să nu mai spun că ei înșiși sînt surse pentru Servicii despre tot ce mișcă în redacțiile pe unde lucrează. Cînd unul ca ăsta se dă singur de gol, cariera lui de jurnalist ar trebui să se încheie din lipsă de oferte.
În privința celor care pleacă din presă, ca să se facă altceva – politicieni, purtători de cuvînt, sinecuriști răsplătiți de vreun partid pentru cît l-au pupat în dos pe cînd lucrau în presă –, aici măcar totul e la vedere. De mai mulți ani încoace, nu prea văd ce i se poate scoate pe ochi unui presar fiindcă schimbă macazul, mai ales dacă lucrează la vreun canal TV. Ba e chiar mai cinstit să treci în politică, pe față, la un partid, decît să-l slugărești ca „independent”, încît să te rîdă și curcile pentru contorsionismul tău jurnalistic.
Marea ticăloșie pe la televiziunile și ziarele arondate politic, dar cu pretenții de independență, e că-i strică și pe copiii care intră în presă, făcîndu-i să creadă că asta e meseria. Adică să minți prin omisiune și să minți pur și simplu, fiindcă asta e „politica postului”, iar minciunile astea să pară normale. Înainte, la ziare, puștii cărora nu le convenea că sînt puși să mintă aveau unde să se ducă. Acum, dacă-și dau demisia de onoare, nu le rămîne decît șomajul sau să-și schimbe meseria, la fel ca țarul Ivan al lui Bulgakov.
