Sache (Constantin, în acte) Botez avea vreo cincizeci şi cinci de ani atunci cînd l-am cunoscut eu. Era un bărbat corpolent de vreun metru şaptezeci înălţime, cu ten măsliniu, păr bogat, foarte ondulat. Ai fi putut spune că-i ţigan, dar cînd deschidea gura să zică ceva descopereai un bărbat cultivat, care graseia uşor. Nu făcuse mare lucru în viaţă, dacă nu socotim ca pe o realizare cei trei ani şi-un pic de puşcărie politică. Fusese condamnat pentru complot în vederea dărîmării orînduirii socialiste. La complot participase şi cumnatul lui.
Probabil că nici procurorii, nici securiştii care anchetaseră cazul nu luaseră în serios acuzaţia, dar pe atunci asta nu avea nici o importanţă. Fusese reclamat de către o colegă evreică de la Universitate, care dorea să-i ia locul la catedră. Era un procedeu obişnuit, pe vremea aia. În timp ce el se recrea la puşcărie, Călinescu, cu care era prieten, i-a angajat nevasta, ca să nu moară de foame, femeie de serviciu la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, al cărui director era. După ce-i încondeiase pe amîndoi în romanul Scrinul negru s-o fi simţit dator să o ajute pe biata femeie.
Cu toate că nu muncise niciodată de-adevăratelea, după puşcărie s-a apucat să scrie o Istorie a psihologiei, un volum masiv de aproape 400 de pagini. Ca să poată să-l publice l-a semnat împreună cu prietenul lui, academicianul Mihai Ralea. Istoria a apărut în 1958, la Editura Academiei. În ’71 mînca la o pensiune ţinută de o doamnă din fosta lume bună, care scăpătase. Acolo mînca şi Alecu Paleologu şi aşa s-au cunoscut. I-a vorbit de mine şi, galant, Paleologu i-a promis că mă ajută.
Va urma
