Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Floare de ISIS, floare de colț

Zoom Floare de ISIS, floare de colț

Jurnalul lui Traian Băsescu (președintele unei mari iubiri)

13 noiembrie 2015

OAMENI BUNI, înțelegeți că nu mai putem sta cu mîinile în sîni. Pericolul islamist este la ușa noastră. Nu putem să ne mai trîntim pe jos într-o stare avansată de inconștiență și să ne prefacem că nu sîntem acasă, așa cum toată lumea știe că mai facem atunci cînd sună cineva la ușă și n-avem chef să răspundem pentru că am făcut geopolitică pînă tîrziu în noapte și ne doare grav cabina.

15 noiembrie 2015

Nu vă ascund că atacurile ISIS de la Paris nu sînt prima incursiune teroristă a acestor nenorociți pe teritoriul Uniunii Europene. De ani de zile, lașii mă atacă necontenit, încercînd să-mi mărească ficatul, dar n-am să-i las.

16 noiembrie 2015

Așa cum am spus și voi spune în continuare, singura soluție pentru a opri migrația teroristă este unirea cu Republica Moldova, să votați PMP la următoarele alegeri, ca și cum ar fi un partid adevărat și nu o scuză pe care o folosesc să ies din casă, și să mărim numărul de mandate pe care le poate avea un președinte. Doamne, ocrotește-i pe creștini!

17 noiembrie 2015

Nu este exclus ca ISIS să lucreze împreună cu PSD și Antena 3 ca să distrugă tot ce am construit în timpul mandatelor mele de președinte. De fiecare dată cînd auziți numele meu, numele unui membru al familiei mele sau numele unui politician propulsat de mine, într-un scandal, nu e vorba de corupție. E vorba de ISIS, care lucrează cu turnătorul dovedit Dan Voiculescu ca să mă discrediteze.

Jurnalul lui Abu Bakr Al-Baghdadi (lider al Statului Islamic)

6 noiembrie

Mă uit la ce se-ntâmplă în România și mă bucur că la mine în țară e liniște. De bine, de rău, Statul Islamic e stabil. Nu iese lumea în stradă, nu-mi cere nimeni demisia, nu face nimeni marșuri prin Raqqa. Asta arată că oamenii sunt mulțumiți. Dacă Ponta era băiat deștept și bătea palma cu Patriarhul Daniel, pentru a institui și el un stat fundamentalist, acum încă mai era premier.

10 noiembrie

Ca lider religios al musulmanilor sunniți, o singură chestie mă deranjează. Nu suport ca lumea să mă confunde cu Al Bundy. Mereu le zic: oameni buni, eu nu sunt Al Bundy, sunt Al-Baghdadi, din serialul de comedie Familia Baghdadi. Iar pe copiii mei îi cheamă Bud Baghdadi și Kelly Baghdadi.

15 noiembrie

Dragă jurnalule, am o problemă și trebuie să apelez la tine. Știu că nu mă vei refuza. Statul Islamic duce lipsă, momentan, de teroriști sinucigași și trebuie să organizăm rapid niște atentate. N-ai vrea tu să te detonezi într-o piață aglomerată din Bagdad? O să-ți placă. Se spune că, dacă mori în mod eroic, o să ai parte, pe lumea cealaltă, de jurnalele a 70 de virgine.



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia