Citeşte primul şi al doilea episod.
Caţavencu îşi închipuie că a cîştigat. Dar în loc să dea ochi cu Zoe, să pună la punct cu ea detaliile candidaturii, se trezeşte faţă în faţă cu Tipătescu. Începe de la principii. Moment important pentru ţară, patriotism. Prefectul sastisit. Lasă chestiile astea. Zi ce vrei? Caţavencu ce să vrea în acest oraş de gogomani în care el e cel dintîi, dintre oamenii politici? Să nu mă combaţi! Ba chiar să-l susţină. Prefectul îi oferă în locul deputăţiei funcţii bine plătite. Caţavencu, o ţine pe-a lui. Tipătescu turbat sare cu bastonul la el, să-i ia scrisoarea cu forţa. Îl fugăreşte prin salon pînă începe să ţipe Caţavencu după ajutor.
Steaua norocoasă a patronului Răcnetului Carpaţilor o aduce pe Zoe în încăpere. Stai liniştit domnule Caţavencu, te votez eu. Şi bărbatul meu. Tipătescu ce să mai zică! Îl asiguripseşte pe nemernic că el va fi desemnat candidatul partidului la întrunirea de diseară.Iar apare Cetăţeanul Turmentat. Fănică îl face de doi bani că umblă beat şi pierde scrisori şi-i recomandă ca pentru asta să-l voteze pe Caţavencu, care iese fericit. Şi se iveşte o depeşă urgentă de la guvern cu indicaţia de a fi numit candidat d. Agamemnon Dandanache. Peste poate, vom lupta împotriva guvernului! Cetăţeanul, cuminte: Eu nu lupt împotriva guvernului.
Dar cine apare triumfător, ai puţintică răbdare, cu proba că onorabilul domn Nae e plastograf? Nenea Zaharia, cu o poliţă falsificată de Caţavencu. Tipătescu e convins că s-a întors roata, Zoe e îndoită.. Seara la întrunire Caţavencu, sigur de planeta norocului său, îi dă cu tifla lui Farfuridi şi ţine un discurs de învingător, pînă începe să-l întrerupă Turmentatul, încît la cererea lui d. Nae, Trahanache ordonă să fie scos onorabilul din sală. Caţavencu îşi termină discursul şi aşteaptă împreună cu ai lui, dăscălimea şi moftologii, să-şi audă numele rostit de venerabilul.Trahanache dă citire numelui candidatului: Dandanache. Caţavencu ţipă Trădare! Dă să scoată scrisoarea, s-o citească, dar începe o încăierare în care e prins şi el.
Să recunoaştem că şantajistul Caţavencu a ţinut un discurs mai curăţel decît pelteaua lui Farfuridi. Să recunoaştem că după ce a bătut palma cu Zoe şi cu Tipătescu, la şantaj, ce-i drept, s-a trezit lucrat pe la spate.
Cînd s-a precipitat situaţia, cele două aripi locale ale partidului s-au încăierat. Şi nu erau nişte adunaţi de pe stradă, ci alegători onorabili, floarea judeţului, care s-au trezit cu un necunoscut drept candidat.
Dacă luăm în calcul interesul local, adepţii lui Caţavencu aveau dreptate. Dacă ne gîndim însă la disciplina faţă de calculele superioare ale partidului, aveau dreptate şi Trahanche şi compania, susţinuţi de ciomăgaşii lui Pristanda.
Mai în zilele noastre, cîte asemenea scandaluri prin partide, însoţite uneori şi de conflicte fizice, între eventualii candidaţi. Cîte denunţuri şi cîte şantaje locale! Cîte plecări în grup la vreun partid rival! Ceea ce, să recunoaştem, susţinătorii lui Caţavencu n-au făcut. Pe atunci, dar nu şi mult timp după aceea, trădările politice rămîneau în familie.
(va urma)
