Imaginaţi-va Branul, Peleşul, Sighişoara, Râşnovul şi Castelul Huniazilor puse împreună. Scoateţi tarabele cu suveniruri chinezeşti şi naiuri care nu cântă, Dracula, galantarele cu caşcaval, slănină şi telemea de oaie şi veţi avea o idee vagă despre Praga, aşa cum este ea în oraşul vechi. Dacă această aproximare mioritică barbară nu vă satisface, daţi o fugă să o vedeţi cu propriii ochi, fiindcă merită, mai ales că se află la doar o oră şi trei sferturi de mers cu avionul. Prima revelaţie pe care o veţi avea la Praga este că România a fost încă o dată pentru catolici pavăză împotriva năvălirilor păgâne.
Ce s-ar fi întâmplat oare dacă Ceauşescu s-ar fi născut în Bohemia şi nu în Oltenia? Cum ar fi demolat el castelele, casele medievale, cum ar fi mutat catedralele între blocuri, ce cartier muncitoresc ar fi făcut el în locul vechiului cartier evreiesc?… A doua revelaţie este că turismul duduie în Europa şi fără doamna Udrea. Puhoaie de englezi, nemţi, francezi, spanioli, italieni, argentinieni, suedezi şi chiar români, da, da, români, iau cu asalt încă de la primele ore străzile oraşului vechi. Iar năvala turiştilor nu ar fi completă fără ruşi. Grămezi de ruşi veniţi fără tancuri, dar cu neveste care poartă invariabil poşete şi genţi Louis Vuitton. Probabil unele dintre ele din muşama, altele originale. Ce mai contează? Totuşi, să nu vă lăsaţi păcăliţi de tarabele de pe vechiul pod Charles. Nu sunt tarabagii care scot la mezat chiloţi, ciorapi, cărţi vechi şi cremă de ghete, aşa cum mai vezi pe la noi, ci artişti plastici care vând cercei şi tot felul de podoabe realizate manual pentru doamnele şi domnişoarele care, cel puţin la Praga, nu pot fi refuzate. Nu aş vrea să credeţi că m-a luat flama alături de zecile de mii de adolescenţi veniţi aici din toată lumea mai curând pentru fumat „iarbă“ – oarecum legală la Praga – şi pentru inegalabila bere, decât pentru istorie şi cultură. Nu o să vă povestesc despre muzeul Kafka şi nici nu o să înşir aici toate punctele de atracţie, le aflaţi şi voi cu un click, două pe Internet, aşa că vă zic mai bine despre mitul marinarului român, izvorât într-o gaşcă mai mare de africani de apă dulce. Iniţial am crezut că sunt piraţi somalezi, însă m-am liniştit când l-am auzit pe unul dintre ei vorbind o română impecabilă cu un grup de români pe care – evident – i-a şi cuplat la un tur cu vaporaşul pe Vltava. Este Alex, din Senegal, absolvent de Politehnică la Bucureşti. Hai să recunoaştem că nu ne-am fi închipuit să fie marinarul chiar atât de negru.
