Delian Popa (25 ani, jucător profesionist de Pokemon Go): “Ce? A venit deja Crăciunul? Nu știu, frate, cum zboară timpul. Tot caut un Zapdos și nu mai știu nici de viața mea. Bănuiesc că tre’ să ies acum să caut brad, nu?”
Malvina Ignat (52 ani, vampir energetic): “Poate că porcul ăla o merita, da? Poate că le pusese mîna pe fund în autobuz… Sau îi fluierase pe stradă cînd veneau acasă… Ia hai să nu mai luăm tot timpul partea porcului! E plină lumea de ei, porcii dracului!”
Dinu Apetrei (35 ani, olimpic la biologie): “Nu sînt rasist, dar la mare, la soare, nu există pește mai bun ca porcul. Părerea mea!”
Marian Cuțitaru (23 de ani, hipster): “Asta nu-i nimic, dar o familie de români vegani a sacrificat un pepene pe o plajă din apropiere. Nu vreți să știți ce-a fost acolo. A curs multă zeamă roșie din pepenele ăla. Copiii au asistat la un spectacol sinistru, n-aș vrea să rămînă pentru tot restul vieții cu imaginea bietului pepene care se zbate sub mîna tremurîndă care îl feliază.”
Ofelia Macovei (34 de ani, corporatistă): “Pe mine o singură chestie mă interesează: l-au tăiat cum se cuvine? Au făcut pe urmă pomana porcului? I-au servit cu o țuică fiartă pe bărbații care l-au ținut, așa cum se face la țară? Dacă nu, condamn gestul și-l cataloghez drept un act de barbarie. Mi-e milă de bietul animal că a suferit atît de mult fără să se respecte măcar tradiția.”






