Cred c-am ajuns la o vîrstă critică dacă, pentru prima oară în viață, încerc să înțeleg lesbienele. Oare ce le mînă pe ele-n luptă? Ce le face ca, în locul unui corporatist viril, cu BMW X5 la bază, să prefere o corporatistă blonduță, cu Matiz? Unde s-a rupt ceva în copilăria, în adolescența lor? Poate vreun unchi abuziv, vreun tată incestuos? Slavă Diavolului, mai există și din ăștia, dar nu cred că numărul acestor nemernici explică numărul mult mai mare al lesbienelor existente. Iar de la o noapte de dragoste încărcată de o imensă tandrețe masculină și pînă la o repriză cu un vibrator (you know what I mean!) care te poate și curenta, ca la Spitalul CFR, e cale lungă. Am întrebat-o pe Safta, femeia de serviciu de pe palierul doi, care, din cauza soțului plecat tot timpul pe TIR-uri, e biunivocă, ce diferență e într-o partidă de sex normală, cu un mascul, și una cu o lesbiană. Și mi-a spus, privindu-mă cu o bruscă tandrețe, că e exact diferența dintre regimul Băsescu și regimul Iohannis: în primul mai luai și prime de Paște și de Crăciun.
*
Ce frumoase sînt mamele tinere care, în parcurile bucureștene, cu mîna pe telefonul mobil, cu lacrimi de bucurie în ochi, își plimbă în cărucioare ultraperformante adorabilii bebeluși adormiți și rozalii de la caniculă! Asta pînă cînd, împrietenindu-mă cu ele, am aflat că, din șapte, pe cinci le-au părăsit deja bărbații și se luptă pentru pensia alimentară.
Doamne, în ce țară de rahat trăim! Pe undeva, au dreptate și lesbienele.
(va urma)
