Îl chinuie pe Dardarot o întrebare. De ce se plîng bărbaţii care ajung în iad că toate li se trag de la femei? Cu osebire de la neveste. Strînge Întunericimea-Sa toată drăcimea să dea de cap chestiunii. Să-i întrebe pe bărbaţi – nici vorbă, căci ştim cît sînt oamenii de iubitori ai adevărului. Să le pună pe femei să mărturisească, nici atît. Aşa că ia să vină Aghiuţă mititelul, să-l trimită pe pămînt, în cercetare. Aghiuţă ce să zică în faţa unei asemenea porunci? Ia o sută de mii de galbeni din vistierie şi din drac încornorat se preface în bărbat arătos – nici ţîngău, nici matuf – şi unde să se ducă?
Din observaţiile sale anterioare Aghiuţă remarcase că dacă n-ai bani, mai bine te duci într-o politie bogată, să te alegi cu ceva din ce le scapă bogaţilor printre degete. Dacă eşti bogat, atunci musai te duci într-o politie săracă şi din puţinul cui n-are mai iei şi tu o parte. Aşa că alege Bucureştii, unde mai fusese de cîteva ori, cu trebi. Îşi cumpără degrabă case arătoase, trăsuri şi tocmeşte slugi şi-şi ia numele de Ianulea.
Cu gîndul să nu-i iasă vorbe proaste prin mahala, Kir Ianulea o cheamă pe decana de vîrstă a slugilor sale, Marghioala, şi-i spune povestea vieţii lui. Prin cîte n-a trecut el, că a rămas de mic orfan. Părînţii lui, creştini evlavioşi, au ţinut post mîncînd fasole cu ridichi, de au murit de hurduharismos. Căci puterea fasolei împinge în jos, iar tăria ridichiilor în sus. Şi după ce li s-a tras alor lui sfîrşitul de la această combinaţie nu mai mănîncă nimeni în post fasole cu ridichi, ci numai ridichi cu fasole. Şi-i spune Kir Ianulea pe şart Marghioalei toate cîte i s-au mai întîmplat, pînă a ajuns la starea lui de zi. Dar nu care cumva să răsufle ceva prin mahala, că-i rupe picioarele, mă-nţelegi! Pînă seara vuia mahalaua de peripeţiile lui Ianulea.
Cu gîndul la misia pentru care fusese trimis pe pămînt, Kir Ianulea pune ochii pe Acriviţa, fata lui Cănuţă toptangiul, cel care mai are patru copii şi nu mai face alişveriş din negustorie. Acriviţa, frumoasă, doar că mai priveşte încrucişat din cînd în cînd, ceea ce lui Ianulea i se pare şi mai atrăgător la ea, încît o ia de nevastă. Ce noroc pe chioara lui Cănuţă! se miră comentatorii din mahala.
După căsătorie, Ianulea dă petreceri peste petreceri şi doamna lui se pune pe bîrfit. O scoate de uşuratică pe o prietenă care nu era de faţă, de-l apucă dracii pe Ianulea, că o bîrfeşte Acriviţa fără temei pe amica familiei, şi puţin lipseşte să se ia la bătaie cu consoarta de faţă cu musafirii. Acriviţa îl face albie de porci. Cine era ea şi cum a ajuns, să sară rîtanul de Ianulea s-o bată! Mahalaua reacţionează în solidar cu Acriviţa. Ce să păţească ea de la nenorocitul şi stricatul care s-a repezit la ea s-o omoare!
Să facem o pauză.
Cîte asemenea mariaje n-au devenit, după '90, subiect de presă? Aflăm cine cu cine s-a mai certat în lumea bună a României de azi. Cutare şi-a învineţit nevasta, care s-a dus la medicul legist după certificat. După care aceeaşi nevastă se împacă cu soţul violent. Alta, în schimb, bagă divorţ fiindcă ticălosul a înşelat-o, dar doamna umblă şi după un partaj avantajos. Divorţurile au loc sub ochii presei şi fac agenda zilei, de parcă am trăi într-o nesfîrşită telenuvelă în care personajele se schimbă, dar esenţa, scandalul de mahala, într-un cartier select, rămîne aceeaşi.
