Andreea Paul (Vass) este autoarea *zicerii exaltate din titlu. Domnia sa vede în numirea Claudiei Boghicevici la Ministerul Muncii un moment de răscruce în feminismul românesc și, de ce nu, în guvernarea democrat-liberală. După trei săptămâni de studiu noi vedem doar un triumf al carierismului de partid și de stat și, de ce nu, o victorie a provincialismului îngâmfat. A acelui tip de provincialism care se crede superior legii, regulilor și moralei, în numele unor interese superioare, niciodată accesibile marelui public.
Haos total în declarațiile de avere
Claudia Boghicevici a ajuns în parlament în 2008 ca reprezentant al alegătorilor din colegiul 2 uninominal, circumscripția electorală Arad. Până atunci fusese director general-adjunct economic la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Aparent, în 2008, când s-a înscris în cursa electorală, Claudia Boghicevici știa să completeze o declarație de avere, cel puțin la capitolul venituri. Căci se declară veniturile obținute în anul fiscal încheiat înainte de depunerea declarației. Astfel, oricând ai depune o declarație de avere în anul 2009, declari doar veniturile realizate între 1 ianuarie și 31 decembrie 2008 și așa mai departe. În fiecare dintre declarațiile de avere depuse din 2008 și până azi, Claudia Boghicevici a procedat întocmai în ceea ce o privește. Doar că nu a declarat tot.
Pentru anul 2009, primul an plin de deputăție, Claudia Boghicevici declară venituri de doar 57.004 lei. De fapt, conform datelor de pe site-ul Camerei Deputaților, Claudia Boghicevici a avut, în 2009, următoarele venituri: 57.062 lei indemnizație, 17.625 de lei diurnă pentru deplasarea la București și 14.840 de lei diurnă pentru deplasarea în teritoriu. În total 88.266 de lei, cu 31.204 lei mai mult decât a declarat. Pentru 2010 a declarat tot 57.004 lei, deși i se tăiase indemnizația și câștigase doar 51.958 de lei + diurne (din 2010 nu mai sunt publice diurnele defalcate pentru fiecare deputat), iar pentru 2011 a declarat 35.801 de lei (la zi) deși câștigase 52.044 plus diurne. Dar haosul de-abia de aici începe, când vine vorba de celelalte venituri ale familiei și de încurcatele modalități de obținere a banilor.
Mari mistere în declarațiile de avere
Primul mister este reprezentat de apariția bruscă, în declarația depusă la preluarea mandatului de ministru, a două terenuri dobândite unul în 1993 și celălalt în 2006. De fapt explicația este simplă: timp de 4 ani, doamna Boghicevici pur și simplu nu a trecut acele terenuri, considerând că dacă ele sunt aferente caselor dobândite în ’93 și 2006, atunci nu este nevoie să le declare. O scăpare, nimic grav.
Al doilea mister este reprezentat de valoarea unui teren achiziționat în 2010. Terenul, în suprafață de 5.000 de metri pătrați, este situat în cartierul Micălaca din Arad și este declarat “teren agricol”. Dacă dumneavoastră ați auzit de vreun colț din România în care terenul agricol să valoreze aproape 20 de euro metrul pătrat (căci 420.000 de lei a plătit familia Boghicevici pe 1/2 ha de teren agricol), înseamnă că-i un teren pe care cresc direct sticle cu benzină.
Al treilea mister este soțul și veniturile sale. Domnul Cătălin Bogdan Boghicevici a avut, până în 2009, un salariu confidențial. Cel puțin așa scria în declarația de avere. Motivul? Soțul deputatei PDL lucra la UM 0556 Arad. Iar UM 0556 Arad nu este orice unitate militară, ci chiar sucursala locală a SRI. Dar asta nu înseamnă că salariul domnului Boghicevici trebuie să fie confidențial. Vom încerca, totuși, să-i estimăm veniturile salariale, folosindu-ne de datele (publice) despre salariul directorului SRI și de declarațiile acestuia. Într-un interviu publicat pe 24 noiembrie 2010 de către Jurnalul Național, George Maior declara că salariul mediu al unui angajat SRI este de 2.500 de lei lunar. Domnul Maior însuși, director, câștigă cam 4.700 de lei pe lună. Așadar, salariul confidențial al domnului Boghicevici, cât activa în SRI, probabil că nu trecea de 3.000-4.000 de lei. Insuficient pentru mișcarea pe care familia Boghicevici o face după nașterea primului lor copil. Dar până atunci, să mai aruncăm un ochi prin încurcatele ițe ale finanțelor familiei Boghicevici.
Datori vânduți
Familia Boghicevici este plină de datorii. Unor persoane fizice (sau poate aceleiași) le/îi datorează 170.000 de lei și 10.000 de euro, datorii scadente în 2015. Dar cele mai mari datorii le au soții Boghicevici la Raiffeisen Bank. Este vorba de două credite (unul ipotecar) în valoare de câte 100.000 de euro fiecare, contractate în 2008 și scadente în 2023. Aplicația de pe site-ul Raiffeisen care permite calcularea ratelor unui credit ne arată azi că, pentru un credit de 100.000 de euro pe o perioadă de 15 ani, rata lunară este de 932 de euro. Astfel, dacă nu a beneficiat de niște condiții extrem de avantajoase, familia Boghicevici plătește lunar 1.864 de euro. Anual, suma ajunge la 22.368 de euro. Cu venituri declarate de aproximativ 23.500 de euro anual (fără diurnele doamnei), familiei Boghicevici îi mai rămân puțin peste 1.000 de euro pentru a trăi un an întreg. Probabil că se mai cârpesc pe ici pe colo cu alocația de 45 de lei a fetiței. Sau, poate, nu-și declară chiar toate veniturile.
Investiții, asocieri, afaceri și zero lei în cont
O altă ciudățenie a familiei Boghicevici este că nu deține și nu a deținut niciodată conturi în care, însumat, să aibă mai mult de 5.000 de euro sau echivalentul în lei. Nici măcar atunci când, după botezul micuței Yasmina Sophia, au primit 130.000 de lei. Să pui banii ăștia la saltea sau să-i cheltui imediat, astfel încât aproape 30.000 de euro să nu ajungă în bancă nu denotă o prea mare chibzuință.
Iar asta este ciudat, pentru că familia Boghicevici pare a se pricepe la afaceri. De exemplu, în 2008 erau mândri posesori ai unui autoturism Volkswagen, fabricat în 2002 și evaluat la 6.800 de euro. Peste doar un an, în 2009, au vândut mașina (a cărei valoare scade în timp) cu 10.000 de euro. Cumpărătorul ori este un mare pasionat de autoturisme și și-a dorit neapărat să dea 10.000 de euro pe o mașină veche de 7 ani, ori e un om care nu se uită la bani.
Firma pe care a înființat-o Cătălin Boghicevici în 2008, Dikaboss International SRL, e o firmă care se descurcă destul de bine. Deși nu are angajați, firma a avut o cifră de afaceri, în 2009, de 186.647 de lei și un profit de doar 4.728 de lei, iar în 2010 a avut o cifră de afaceri de 53.118 lei și un profit de doar 1.486 de lei. Obiectul de activitate al firmei este “Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. Cum nu face profit o astfel de firmă, la cifra de afaceri pe care o are? E simplu: se umflă costurile cât de mult se poate, cheltuielile proprietarului fiind pasate firmei. Asta este, de aproximativ 8 ani, una dintre cele mai răspândite forme de evaziune fiscală, proprietarul scăpând de plata contribuțiilor la pensii sau sănătate.
Tot domnul Boghicevici mai este parte într-un misterios “contract de asociere”, având investiți în acesta, încă din 2007, 70.000 de euro. În 2009 valoarea investiției crescuse deja la 100.000 de euro, domnul Boghicevici găsind resurse, în toată sărăcia, să mai investească 30.000 de euro într-o asociere care, timp de 5 ani, nu i-a adus niciun venit. Sau, dacă i-a adus, nu l-a declarat.
În fine, să revenim la manevra care este cu adevărat revoltătoare atunci când este făcută de un aspirant la ministeriatul muncii și un fost angajat al sistemului de asistență socială și protecție a copilului: umflarea veniturilor pentru o indemnizație de creștere a copilului cât mai mare.
Încercarea de fraudare a statului și un bun motiv de demisie
Pentru că salariul de la SRI al domnului Boghicevici nu era chiar mare, iar legea prevedea ca părintele care intră în concediu de îngrijire a copilului să primească 85% din media lunară a veniturilor realizate în ultimele 12 luni, domnul Boghicevici și-a dat demisia de la SRI în 2008, și-a înființat o firmă (Dikaboss International SRL) și s-a angajat la o alta N.A.N.A Impex SRL, cu un salariu mare: 7.693 de lei lunar, obținuți între 1 ianuarie și 8 septembrie 2009. De la data de 8 septembrie 2009, domnul Boghicevici a intrat în concediu de îngrijire a copilului, sperând că va beneficia din plin de prevederile legii și va primi, timp de 2 ani, niște bani multișori de la stat. În 2012, salariul domnului Boghicevici la N.A.N.A Impex SRL este de doar 4.200 de lei lunar, ceea ce înseamnă că salariul luat în perioada ianuarie-septembrie 2009 a fost umflat artificial pentru ca indemnizația de creștere a copilului să fie cât mai mare. Practica este următoarea: se declară un salariu cât mai mare, salariatul plătește impozitele către stat, angajatorul albește niște bani, iar salariatul urmează a beneficia ulterior, timp de doi ani, de niște bani nemeritați. Exact așa a procedat și Cătălin Boghicevici, beneficiind de complicitatea proprietarei firmei N.A.N.A Impex SRL, firmă care, de altfel, își are sediul în casa familiei Boghicevici din Calea Radnei 184, Arad, ca de altfel și cealaltă firmă a domnului Boghicevici, Dikaboss. Veți spune că nu e mare lucru, că așa face toată lumea. Poate. Poate este greu de dovedit în instanță, dar atunci când vrei să ajungi Ministru al Muncii nu te apuci să fraudezi tocmai sistemul pe care visezi să-l conduci. Sau, dacă o faci, pățești ca Botiș.
Notă: În documentarea acestui articol am folosit, în principal, informațiile publice existente pe site-ul ANI și pe cel al Camerei Deputaților, cu unele lămuriri de la domnul Boghicevici, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Ministerului Muncii. Dacă Ministrul Muncii nu este în stare nici măcar să completeze corect o declarație de avere, ne putem întreba câtă realitate este în CV-ul supradimensionat și care este capacitatea acestei promițătoare blonde de a conduce un minister important, de a gândi și aplica strategii care privesc direct viața a milioane de români. Ca să nu mai punem la socoteală frauda.
Toata admiratia pentru munca depusa si nervii distrusi in aceasta analiza a altei putreziciuni care a ajuns `la conducere`. Sper sa nu fi fost in zadar…
Excelent documentata povestea.
Altfel, nu va inteleg mirarea: in Romania nu ajungi sa candidezi pe loc eligibil pentru Parlament daca nu cotizezi zdravan la partid. Si ca sa scoti banii pentru asta, evazionezi cinstit, ca oricum iti scoti paguba inzecit dupa.
Ce, credeti ca Boldea, de exemplu, a fost protejatul lui nea Toader de bun organizator ce era si de ce politica nemaivazuta facea cand smulgea, cu elocinta lui plina de accent regional, case din posesia unor batrani ?
,,…și care este capacitatea acestei promițătoare blonde de a conduce un minister important, de a gândi și aplica strategii care privesc direct viața a milioane de români. Ca să nu mai punem la socoteală frauda.”(copy-paste)…trist de adevărat!
Gand la gand…
Am avut oroarea să particip zilele trecute la o manifestare AMPOSDRU, cică în scopul lăudării deşănţate a celor ce au dus la bun sfârşit proiectele care le-au mâncat banii şi nervii. Printre mulţi idioţi care s-au făcut de ras ţinând microfoanele invers, au strălucit 2: un directoraş şi o ministresă. Pe primul nu mai reţin cum îl cheamă, presupun că şi nevastă-sa îl ignoră total, dar a oferit un moment vibrant, emoţionant, cu lacrimi de neputinţă de a(-i) oferi câteva şuturi în gură: cică nu mai sunt bani UE în conturi pentru că noi am avut nesimţirea să cerem prefinanţări în neştire, iar acum stăm cu banii blocaţi în conturi până mucegăiesc, nici unul din noi nederanjându-i cumva cu cereri de rambursare! FMM şi SPM şi STFT (ultimul cuvant fiind „turcii”) a fost tot ceea ce mi-a trecut prin minte. Lui i-ar fi trebuit un glonţ.
Ministresa(ta) , Claudia Boghicevici pe numele ei (sau al lui bărbată-su) – zisă şi Blonda de la Muncă – a fost beton. Dupa ce a bolborosit câteva cuvinte şi sintagme consacrate, evident fără să le înţeleagă rostul şi scopul, a ieşit (noroc cu pauza!) la plimbare printre standuri. Standuri ale unor alţi nefericiţi obligaţi să îşi cheltuiască nişte bani pe care nu-i primiseră încă, cică pentru promovare. Printre aceştia, un fel de atelier meşteşugăresc al romilor, încurajaţi să continue pe banii Europei să facă mai departe tingiri şi cazane de ţuică. Pentru imagine, au adus câteva pirande îmbrăcate în haine tradiţionale, cu fuste fără număr şi cu salbele în mod obligatoriu proptite de gât. Blonda voastra – eu nu o revendic – era dotată cu mergător înainte – o fătucă brunetă care alerga împiedicată să-i anunţe pe toţi că „vine doamna ministru!” iar când aceasta ajungea „dânsa e doamna ministru” chiar dacă standurile aveau 1 m iar oamenii erau înghesuiţi de se auzea un pârţ până în capătul sălii. În fine… ajunge, zâmbeşte cu toţi dinţii, îşi caută cuvintele, se uită la pirande şi sughiţă expresia monumentală: „Ce drăguţ! Sunteţi romi, nu?”
„Nu, cucoană”…i-ar fi răspuns ei, dacă nu-i pufnea râsul. „Eu sunt mexican, iar Pardailan ăsta micu’ este klingonian, mânca-i-aş peleul lui”.