Barda de la Caritas

Printre cei care l-au decretat pe Ioan Stoica salvatorul nației, cu Caritas-ul lui, au fost și destui oameni de condei. În special de la Cluj, dar și din alte părți ale patriei. Ce ode îi scriau și cum îi lăudau dibăcia financiară! Primarul Funar, cel care vopsise în tricolor băncile din centrul Clujului, de nu se mai așezau patrioții pe ele ca să nu trateze cu dosul culorile sacre, l-ar fi declarat pe Stoica protectorul orașului, dacă funcția asta nu i-ar fi aparținut lui. Nu știu cu cît își plătea Stoica lăudătorii. Cea mai energică dintre ei era o profesoară din Turda, Ana Potcoavă, care-i scria poezii înflăcărate și-i afurisea în versuri pe cei care se îndoiau de virtuțile nepieritoare ale binefăcătorului. Cum invitam la Europa Liberă oameni care știau care e soarta jocurilor piramidale inspirate de Ponzi și profețeau la microfon sfîrșitul nasol al Caritas-ului, sună poeta la biroul din București și-mi spune că patrioții sînt cu ochii pe noi, apoi ne măscărește triumfătoare în numele lor. După vreo lună vine vestea neagră de la Cluj că s-a închis Caritas-ul. Funar acuza de complot forțele antinaționale, Stoica promitea despăgubiri în ziarul care publicase pînă atunci listele cîștigătorilor. O săptămînă mai tîrziu ne vine pe fax un comunicat furios din partea unei asociații a păgubiților la Caritas, care se încheia cu un pamflet în versuri semnat „Președinte, Poeta Ana Potcoavă”. Barda, cum îi zicea un poet din Cluj vehementei profesoare, s-a cocoțat pe statuia lui Avram Iancu și a protestat de acolo împotriva banditului Stoica, a făcut greva foamei, apoi a candidat la Primăria Clujului, ca din partea păgubiților de Caritas. Unii dintre mofluziți au votat-o, cei mai mulți nici nu voiau să audă de ea. Cînd o vedeau își aminteau cît de fraieri fuseseră.