Lângă Bucureşti, pe Argeş, sub barajul Mihăileşti, românii au lucrat din greu pentru a realiza un adevărat teren de antrenament pentru astronauţii de la NASA. Din relieful nisipos convulsiv, presărat cu gropi imense care imită cratere de meteoriţi, lipsesc însă americanii şi nici nu se văd modulele de amartizare. În schimb, colcăiala de camioane de mare tonaj, de balastiere şi de excavatoare ne dă rapid indiciile care ne pun cu picioarele pe pământ. Exploatarea de nisip de la Cornetu, cu o barieră pe care un băiat deştept, fie el paznic, fie patron, a scris „Proprietate“, a devastat albia Argeşului.
Foamea de nisip a trecut la câmpul din jur şi la pădurea rămasă ca o tristă amintire a luncii molcome a acestui râu de legendă, exploatarea ajungând celebră cu câţiva ani în urmă datorită descoperirii unui copac fosilizat de pe vremea dinozaurilor. Goana după nisip, chiar dacă ajunsese într-adevăr în straturile geologice, nu lăsa să se întrevadă distrugerea la care s-a ajuns astăzi. Localnicii se plâng că le-au secat fântânile în curţi deoarece exploatările făcute adânc în albia minoră a râului au afectat şi pânza freatică. Astăzi, Argeşul abia mai curge şi încă nu ne-am prins dacă este o coincidenţă faptul că între cei care păstoresc vanele barajului din amonte şi extracţia de nisip din albie există sincronizări perfecte. Eutanasierea ecosistemelor caracteristice apelor curgătoare, de la insectă la peşte, este doar primul pas făcut de cei care dau lovitura la resursele naturale ale ţării. Intrarea cu excavatorul în pădure şi decopertările de pământ fertil de pe câmp, pentru a ajunge la nisip, întregesc holocaustul ecologic de lângă Bucureşti. Să vedem totuşi şi partea plină a paharului, căci localnici aplecaţi spre istoria patriei au găsit prin gropi coifuri şi săbii de pe vremea lui Negru Vodă. Chiar dacă nu prea s-au arătat prin Cornetu clienţi, ei încă mai speră să le vândă pentru a ieşi din nevoi. Apărute ca ciupercile după ploaie, mai sus de baraj, în baraj şi mai jos de el, cu avize de mediu şi cu concesionare de la primării, balastierele trec această fărâmă de ţară prin purtagoriu. Vedeţi ce culoare au primarii din Cornetu, Mihăileşti şi Clinceni şi o să înţelegeţi de ce Argeşul moare portocaliu prin băltoace, acolo unde pe vremuri era un mal frumos. Iată că, patrioată din fire, clientela politică de balastieră ţine la valorile culturale ale neamului şi duce mai departe legenda Meşterului Manole, distrugând pentru a putea construi. Încep lucrările la canalul Dunăre-Bucureşti şi şantierele vor şterge parţial urmele jafului făcut de balastiere. Cum spune deja tradiţia, o parte din banii obţinuţi din desfigurarea Argeşului va merge la ctitorirea partidului. Un partid cu picioare de nisip.
