În mijlocul viscolului celui mare, care a precedat viscolul cel mic, pe strada mea, versurile melodiei Iris,
“Strada ta”, nu se prea aplicau, pentru că nimeni nu putea să vină pe ea și nici să plece. Zeci de gospodari se treziseră cu noaptea în cap să-și dezgroape mașinile doar ca să constate că nu există șosea, ci doar o potecuță îngustă pe care circulă pinguini. În același timp, cîteva sute de metri mai încolo, parcul IOR avea toate aleile curățate lună cu freza și excavatorul, spre imensa tristețe a copiilor, care-și tîrîiau săniile pe asfaltul negru al potecilor epilate brazilian. Care-i morala poveștii? Că dacă supraviețuiești intemperiilor, iarna e mult mai profitabil să dormi pe o bancă în parc. S-ar putea să pierzi niște degete și nu e exclus să fii înjunghiat, dar măcar atunci cînd ninge autoritățile își fac treaba și poți să ajungi la timp la serviciu.
Si spre disperarea parintilor care trebuie sa-si traga copilul cu sania prin locurile cu zapada mare, nebatatorita. Aleile sunt curatate pentru cei doi joggeri si patru biciclisti care oricum nu le-au putut folosi pentru ca unii erau raciti, iar altii erau deja plecati la munte, la schi.