Discursul de dreapta: o clasificare (I)

Discursul de tip Lassie

E un discurs sfâșietor, plin de patos și de urgență. Nu e mereu clar de unde vine pericolul, pentru că e genul de chemare pe care o faci pe fugă, nu ai timp să intri în amănunte. Îi spui omului că treaba e nasoală și-i ceri să meargă pe încredere. Vorbești în termeni vagi despre o confruntare ultimă, apocaliptică, între ”noi” și ”ei”, și cam asta e tot. E genul de comentariu politic pe care l-ar scrie cățeaua Lassie, dacă ar avea acces la o tastatură și ar fi beneficiat de același nivel de școlarizare ca Grigore Cartianu. La fel cum Lassie putea doar să-și cheme stăpânul acolo unde altcineva era în pericol, genul ăsta de editorial se limitează la a semnala o stare de urgență. În ce constă urgența, n-o să aflăm niciodată.

Discursul inspirațional

Dacă eroul stângii tradiționale e proletarul cu bască pe cap, idolul clasei de mijloc românești e olimpicul care pleacă la studii în străinătate. Ne place să-l ascultăm, deși are doar 18 ani și spune cel mult chestii de bun-simț. Relatările despre el sunt undeva în zona știrilor false. Colcăie ziarele de elevi români pe care se bat zece universități americane, de parcă nu elevul ar fi aplicat acolo, ci l-ar fi urmărit scouter-ii în timpul tezei la fizică.

Din tonul inspirațional pe care-l capătă știrile înțelegem că asta e salvarea noastră, ca națiune: să ne transformăm în olimpici la matematică. Oamenii săraci pe care-i vedem pe stradă sunt săraci pentru că nu s-au pregătit destul de bine pentru olimpiada internațioanlă. Erau departe acum dacă învățau la matematică, în loc să recicleze sticle de plastic din gunoaie. Dar, na, sunt alegeri pe care le facem și pentru care plătim pe urmă.

Discursul de încurajare

Apare la comentatorii de stânga și de dreapta în aceeași măsură. Nu are culoare politică, pentru că elementul care-i unește pe adepții lui e un soi de entuziasm orb, un optimism din oficiu care-i face să vadă decăderea iminentă a adversarului în fiecare succes al lui. Câștigă PSD-ul alegerile? E începutul sfârșitului pentru Dragnea și Olguța. Nu mai apar oamenii la proteste? E semn că se coace o chestie mare în tabăra manifestanților. S-au terminat cu totul protestele? Super-nasol, numai PSD-ist să nu fii. Sigur se trece la etapa următoare.

Discursul de pușcărie

Cu tot entuziasmul, protestele din ultima perioadă au avut și ceva monstruos. E tulburător să vezi atâția oameni adunați într-o piață cerând ca alți oameni să fie băgați la bulău. În mod tradițional, oamenii ies în stradă pentru libertate, nu pentru pușcărie. Indiferent de context, pușcăria nu e cel mai liberal mesaj atunci când vine vorba de o faptă care nu implică violență.

Pe pancarta unui copil prezent la protestele din Piața Victoriei apărea lozinca ”În democrație hoții stau la pușcărie”. Mai violent de-atât nu poate să fie un îndemn plin de candoare. De fapt, în democrație, corupția nu mai e o soluție viabilă, pentru că există instituții care-i descurajează pe hoți să devină hoți. Poate că e nevoie și de pușcării, dar e cel puțin tulburător și cel mult monstruos ca pârnaia să devină scopul unei mișcări civice.

Puține chestii sunt mai justificate decât să protestezi împotriva unor politicieni care sfidează vocea străzii și abuzează de funcția lor publică. Totuși, ”La pușcărie cu voi” nu e un îndemn pe care să-l rostogolești pe stradă. În mod normal, protestele au ca revendicare cel mult demisia, alungarea de la putere, nu și pedeapsa care urmează să fie administrată după ce politicianul a căzut în dizgrație.

Discursul justițiar și amenințarea cu pușcăria sunt mai degrabă specifice populismului. Electoratul mai sofisticat n-are dorințe atât de primare. În mod normal, știe că simpla pedeapsă cu închisoarea nu rezolvă lucrurile, că e un instrument prea rudimentar pentru a înlătura corupția. Mult mai important e genul de construcție instituțională pe care o ratăm mereu din cauză că ne ia mințile frustrarea pe care ne-o creează PSD-ul în astfel de momente sau satisfacția moleșitoare pe care ne-o dă Înalta Curte atunci când îi condamnă pe Adrian Năstase și pe Dan Voiculescu.