Libertățile și pîrnaia unui cafegiu cu slăbiciuni artistice

În 1976, cînd Gheorghe Florescu era responsabil peste băcănia de pe Hristo Botev, cumpărau de la el cafea, țigări, coniac, whisky și vodcă mulți dintre actorii de la Național. Cînd îi vedea, cafegiul îi invita în încăperea din spate, unde făcea onorurile de gazdă.

Prăvălia lui avea hîrtie de muscă și printre actorii de la alte teatre din București, care veneau aici fiindcă știau că la Florescu găseau cea mai bună cafea, dar și pentru că aici nu stăteau la coadă, ci se conversau între ei în încăperea din spate, sub privirile încîntate ale responsabilului. De acolo răzbăteau, printre muritorii de rînd care-și așteptau rîndul la suta de grame de cafea măcinată, aroma cafelei la ibric, fumul țigărilor americane și, dacă aveai nasul mai fin, adulmecai și un discret miros de whisky.

Ca să nu protesteze cetățenii de la coadă, Florescu venea el însuși la al doilea cîntar de la tejghea, mai schimba cîteva cuvinte cu clienții fideli, în timp ce vîra în micile pungi de hîrtie cafeaua pentru distinșii săi oaspeți. Cum, pe atunci, nu era nici o primejdie să se termine cafeaua și nici coada nu era prea lungă, nu protesta nimeni. Totuși, Florescu îi aburea preventiv pe clienți: îi invita și la cîntarul lui, în amintirea vremurilor cînd fusese doar vînzător pe la magazinele de coloniale ținute de armeni. După care dispărea brusc pentru cîteva minute. Iar din încăperea din spate apăreau, unul cîte unul, maeștrii scenei, de le cereau autografe pe ce nimereau, inclusiv pe pungi goale, admiratorii lor de la coadă.

Toată lumea era fericită și Florescu se plimba apoi prin prăvălie, de parcă ar fi fost căpitanul unui transatlantic cu mai multe categorii de lux.

Vine cutremurul din 1977, blocul cu prăvălia lui Florescu se prăbușește după ora închiderii, dar a doua zi cafegiul se trezește că i-a dispărut transatlanticul. A trecut ceva timp pînă și-a deschis altă prăvălie, pe Sfinții Voievozi, doar că micul său transatlantic suferea nu numai din pricină că obiectele de decor din băcănia de pe Hristo Botev dispăruseră, dar se găseau tot mai greu mai întîi whisky-urile și alte băuturi străine, apoi țigările americane și în cele din urmă cafeaua însăși, încît Florescu avea motive să turbeze. Căci nechezol, cum era supranumită cafeaua cu înlocuitori, și Covaginul bancurilor porcoase, tăria autohtonă care ținea loc de whisky, se găseau și la Alimentara. Drept care fericitul responsabil dinainte ajunge la concluzia pesimistă că așa nu se mai poate. Drept care, în 1985, e băgat la pușcărie pentru delicte economice, deși asta i s-a tras de la delictul de opinie, pe care i l-au scos pe ochi clienții lui securiști care, între nostalgia tot mai nemulțumită după cafeaua și colonialele lui Florescu și datoria față de partid, au ales să-l priponească pe cafegiu.