Cînd adolescentul miop Eliade se însingura în mansarda care va deveni celebră, primea uneori, pe neanunţate, vizitele unei domnişoare. Îi simţea venirea după scîrţîitul treptelor, care avea un efect afrodiziac asupra lui. Domnişoara obţine însă un post de profesoară la Strehaia şi scîrţîitul treptelor încetează iremediabil.
Nu mult după aceea, Eliade pleacă în India. Inteligent şi studios, atrage atenţia unui celebru universitar din Calcutta care îi oferă găzduire. Universitarul are o fiică pe care o cheamă – exact! – Maitreyi. Silitorul student se îndrăgosteşte de ea şi are şansa reciprocităţii. Fiindcă nu poate fi vorba de căsătorie – Eliade e un pîrlit, amănunt care nu scapă unui părinte grijuliu –, cei doi se iubesc clandestin. Tatăl prinde totuşi de veste şi, ofensat, îi dă papucii protejatului său, căruia îi interzice, în scris, să mai calce pe la el prin casă ori să încerce să mai vadă pe vreun membru al familiei sale. Pentru a fi sigur că Eliade pricepe că nu mai e loc de întors, magistrul îl acuză de ingratitudine, nebunie şi, în încheierea scrisorii strict confidenţiale, că are un caracter depravat. Eliade, ce să mai facă? A priceput.
