Dumnealui Băsescu şi vorba filosoficească

Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, cu boieri căftăniţi, logofeţi, cu marele spătar Dobriţoiu şi reiz-efendiul valah Marga. Şi văzînd dumnealui mulţime mică de rumâni veniţi a-l întîmpina şi firitisi, cu un ochi s-a bucurat şi i-a agrăit şi cu un ochi a lăcrimat cu gînd la vremile din ţară cînd ieşea prostimea să-l vază, dar şi cu amărăciune că gloata schimbătoare l-au coborît pe dînsul în cele sondaje, ridicîndu-l în preţuire pe mişelul de mare vornic Ponta.

Şi le-a zis dumnealui rumânilor ce-l întîmpinară că tot el e alfa şi omega treburilor din afară. Iară cînd reiz-efendiul de la Bucureşti, acela Marga, s-a ridicat a vorbi, au întors Traian sin Băsescu ochii de la dînsul, căci nu-l avea la lingurea de cînd auzise că poartă vorbe necuvioase despre dînsul. Şi s-a dus de s-a amestecat cu rumânii, să le spuie vorbe frumoase, ocolind a rosti numele marelui vornic. Şi le-a zis că două ofuri mai avea în treburile domesticeşti pînă să i se împlinească sorocul în fruntea ţării şi mai căta pieziş la acel Marga, ce-i stătea ca un  ghimpe la suflet.

Şi cugeta dumnealui cu părere de rău la buna rînduială veche cînd numai un deşt să fi ridicat şi l-ar fi lipsit arnăuţii pe acesta reiz-efendi din alai şi l-ar fi dezbrăcat de caftan, ruşinîndu-l în faţa prostimii. Şi gîndind astfel a rostit cu amărăciune, pentru sine, vorba filosoficească de-o auzise la nişte ţuţări de-ai săi, mai şcoliţi: O, tempera…!