Demult, zice Caragiale, cînd era Vodă cătrănit că mergea prost administraţia îi chema la palat pe ispravnic, pe magistrat şi zicea să vie şi sfatul. Şi-i dojenea că-i murdărie, că trăiesc ca vitele, că sînt ticăloşi şi-i ameninţa că-i dă afară. Convocaţii încuviinţau ca Pristanda, să nu se inflameze Vodă şi mai tare. Şi Vodă le zice, în încheiere: – Afară, ticăloşilor. Iar ei: – Ticăloşi, Măria-Ta!
Pe atunci presa politică de la noi se reducea la Cantorul de Avis şi la Buletinul Ofiţial de a cărui apariţie se ocupa Karkaleki, precizează autorul. Iubitor de modernizare cumpără Vodă de la Braşov vreo douăzeci de lăzi cu lumînări de spermanţet, să lumineze norodul. Şi marchează Vodă introducerea pentru prima oară în ţară a lumînărilor din grăsime de balenă cu o serată la palat. Succes total! Karkaleki marchează şi el evenimentul cu o dare de seamă în Buletin. A doua zi îl cheamă Vodă la palat şi-i trage palme, apoi îl altoieşte şi cu ciubucul pe spinare. Karkaleki nu scrisese cu claritatea şi entuziasmul aşteptate de Vodă despre lumînările cele noi. După bătaie a fost dat în brînci afară din palat.
Seara, se duce Karkaleki la teatru. Sala, luminată cu lumînările de spermanţet.spre încîntarea publicului. Şi nu zici că se porneşte un cutremur, de se zguduie teatrul. Vodă şi toată lumea, în picioare. Cînd se zguduie din nou teatrul, panică mare. Karkaleki prinde momentul şi strigă: – Staţi! Toţi să murim, numai Măria-Sa să scape!
În următorul număr al Buletinului, scrie Karkaleki despre cutremur. Dar nu relatează decît în treacăt despre panica publicului. Grosul dării de seamă, importanţa lumînărilor de spermanţet. Îl cheamă Vodă la palat: – Vezi, aşa ticălosule! Şi-i dă cinci galbeni.
După evocarea acelor vremuri, de putrejune morală, se încîntă autorul de timpurile noi cînd vîntul liberalismului a curăţit atmosfera de miasmele slugărniciei şi ale ciocoismului greţos. S-au dus lumînările de spermanţet, azi avem lampa electrică incandescentă, jubilează scriitorul-jurnalist. Astăzi sîntem moderni, sîntem departe de vremile lui Karkaleki: – Afară, ticăloşilor! – Ticăloşi, Măria-Ta.
Mai nou, presa nu mai răspunde în faţa lui Vodă – ce înseamnă progresul! – ci în faţa mogulilor care o finanţează. La rîndul lor mogulii se împart în două categorii – cei răi, care au ceva împotriva preşedintelui şi ai căror angajaţi se numesc tonomate, şi cei buni, care au ceva împotriva celor care au ceva împotriva preşedintelui. Angajaţii celor din urmă sînt, de la caz la caz, domnul sau domnişoara cutare, primesc stenograme pe surse şi sînt scărpinaţi în cap la Palat. Presa mai e finanţată şi din bani publici. Reprezentanţii ei îşi schimbă orientarea în funcţie de culoarea celor care ajung la putere. Cînd se schimbă Puterea, sînt schimbaţi şi cei care conduc presa făcută pe bani publici. Afară, ticăloşilor!
