Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 remedii naturale împotriva țînțarilor

Zoom Top 3 remedii naturale împotriva țînțarilor

Sîntem în plin sezon de acțiune a celui mai mare sugător de sînge de pe planetă, după vampiri și statul român. Escadrile întregi de dezaxați cu trompă ne survolează ca americanii la Ploiești, urmărind să distrugă și ultimele clipe de liniște pe care le mai avem: momentele în care bem bere în aer liber. Putem să-i lăsăm să-și bată joc de ce-avem mai scump pe lumea asta sau putem să le arătăm din ce sîntem făcuți.

1) Convinge-i pe țînțari că-n aste mîini mai curge un sînge de roman – Nu foarte multă lume știe asta, dar țînțarii sînt foarte selectivi cu sîngele pe care-l consumă. Tot ce trebuie să faci e să încerci să le explici rațional etnogeneza poporului român și vor înțelege imediat că nu e bine să se pună cu noi. Romanii au inventat cimentul, au construit drumuri și viaducte și au pus bazele civilizației moderne. Din acest motiv, țînțarii au un mare respect pentru sîngele de roman. În același timp, nu trebuie uitată nici contribuția genetică dacică și vremurile în care sîngele de mînz, barză sau viezure sădea frică în inima oricărui bîzîitor înaripat. De aceea e bine ca, de fiecare dată cînd simți că țînțarii îți dau tîrcoale, să le strigi: “Noi sîntem daci, noi sîntem lupi! Dar avem și o importantă componentă romană!”. Țînțarii vor înțelege mesajul și te vor lăsa în pace.

2) Distruge-i din interior – Folosește-te de faptul că doar femelele de țînțar mușcă pentru a sădi discordie în interiorul cuibului de țînțari. De fiecare dată cînd vezi o femelă de țînțar apropiindu-se, laudă-i outfit-ul, spune-i cîteva cuvinte frumoase despre cum arată și oferă-te s-o asculți. Va fi atît de contrariată încît va uita de ce-a venit. Mai mult, dacă-ți joci cărțile corect și o compătimești pentru modul incorect în care femeile sînt tratate în lumea țînțărească, nu e exclus s-o faci să se întoarcă acasă pusă pe scandal. La rîndul ei, va vorbi cu alte femele prietene. Își vor părăsi soții pentru variante mai exotice de țînțar sud-american și, uite așa, ai distrus un cuib întreg.

3) Spune adevărul – Uneori, cea mai simplă cale de a te feri de țînțari e să le spui adevărul. Povestește-le ce stil de viață dezordonat ai. Spune-le că bagi zilnic zahăr, grăsimi saturate și mii de alte chimicale ascunse în sucuri și parizer. Menționează că ai una dintre cele mai scăzute speranțe de viață din Uniunea Europeană și că ți-e frică s-ajungi la spital, ca să nu iei vreo infecție. Garantat, țînțarii te vor lăsa în pace, nu de alta, dar au și ei standardele lor de calitate.

1.782 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia