Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

TVR, bordelul public şi naţional al Puterii

Zoom TVR, bordelul public şi naţional al Puterii

În nici o ţară europeană, şeful ştirilor de la postul naţional de televiziune (DEI) nu se înfiinţează cu jalba-n proţap la ambasada americană, să se plângă că este victima unor presiuni politice, aşa cum a procedat Rodica Culcer. Culcereasa a primit, pe filiera PDL, o înregistrare smulsă din dosarul DNA al lui D.T. Remeş, în care fostul ministru liberal primea un plic alb din mâna fostului ministru ţărănist I.A. Mureşan.

Deşi în plic putea fi absolut orice, ceai de brânca-ursului sau ciorapi de lână de la mamaie, Culcereasa ne-a asigurat că acolo palpita o şpagă. Când a vrut să difuzeze pe postul naţional o nouă mostră cu şpăgile pe care le primea Remeş, preşedintele TVR, Alexandru Sassu, a zis sas, determinând-o pe Culcereasă să purceadă la turnat la americani şi alimentând în ambasadorul SUA credinţa că este ministru fără portofoliu în Guvernul de la Bucureşti.

Sassu şi Culcer nu sunt decât doi activişti de partid din inepuizabila galerie de caractere groteşti de care s-a umplut TVR încă de la prima ei emisiune profesionistă, din 1956. După un stadiu larvar, de deputat PD în trei legislaturi, Sassu trădează cauza şi se internează, din salonul PD, în sanatoriul PSD, comiţând cel mai îndrăzneţ gest politic şi public din întreaga sa carieră. Numirea unei asemenea nulităţi ca preşedinte-director al TVR este una dintre cele mai mari gafe ale guvernării Tăriceanu.

Odată ce a fost numit politic, ca membru de facto al PSD, lui Sassu i se pare firesc să intervină în conţinutul editorial al ştirilor. În acelaşi timp, „ştirista“ Culcer face ce a învăţat încă din Academia „Ştefan Gheorghiu“, adică întocmeşte sinteze de lucru pentru şefii aflaţi la timona patriei. Dacă înainte de ’89 făcea sinteze destinate Secţiei de politică a CC al PCR, acum îi aduce omagii timonierului-şef, executându-i inamicii politici, iar Re­meş este unul dintre aceştia.

Aşa se face că, în anul în care România intră în UE, TVR îşi reconfirmă, oficial, statutul de târfă a satului. Sassu şi Culcer nu sunt decât două numere de inventar din inepuizabilul şir de slugi în patru picioare, cu gura înşurubată la hidrant, a TVR. Dată afară pentru că face jocurile celui cu hidrantul în mâ­nă, Culcereasa revine în forţă la comanda DEI şi comite încă un gest de vasalitate supremă, atunci când îşi exprimă sprijinul pentru măsurile de austeritate ale Guvernului Boc, în cadrul unui discurs la Institutul de Studii Populare al PDL.

În fine, Culcereasa a zburat nu pentru că a servit prost patria, ci pentru că se pregătea înlocuirea hidrantului pedelist cu furtunul pesedist. Încă dinainte de validarea cabinetului Ponta, surtucarii PSD au început să-l preseze pe Andi Lăzescu – încă preşedintele inert al TVR, care încearcă să ascundă fără dibăcie că este sluga jalnică a Cotrocenilor – să-l numească fără concurs pe Claudiu Lucaci la conducerea DEI. Lucaci este o Culcereasă mai mică, însă mânată de aceeaşi apetenţă irepresibilă pentru slugărit prin cabinetele Puterii.

Extras din TVR, numit purtător de cuvânt al premierului Năstase şi recompensat apoi cu postul de consul general la Los Angeles, Lucaci revine la postul public, gest incalificabil, prin care TVR îşi demonstrează virtuţile de cloacă. Lăzescu este şantajat de consiliul de administraţie cu amputarea mâinii drepte, Dan Radu, directorul de programe, dacă nu-l numeşte pe Lucaci în fruntea DEI. Lăzescu are două mâini drepte, ambele uscate. Cealaltă este Ce­zar Ion, un băiat cu multe zerouri în cap, directorul Direcţiei Editoriale, sluga domestică a deputatului PDL Raluca Turcan, pregătit pentru a-i lua locul lui Culcer.

Istoria TVR este un potpuriu de atentate împotriva libertăţii presei. Am fost martor, în studioul 4 al TVR, în perioada administraţiei Constantinescu, înaintea unei emisiuni, la o scenă în care Alina Mungiu, şefa DEI, primea telefon de la Zoe Petre, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României, în care Zoe Petre îi sugera Alinei Mungiu să nu-l invite la TVR pe Ion Cristoiu. Liste negre la TVR au existat, există şi vor exista, atâta vreme cât există micimani precum Iliescu, Constantinescu sau Băsescu.

Suma de 272.700.000 lei datorată bugetului public de către TVR este rezultanta compromisurilor făcute de postul public în ultimii 22 de ani. În schimb, există hiene din specia Mircea Marian, ce trag de ciosvârta TVR cu dinţii lor tociţi de muşcăturile la comandă şi cu buzele lor ferfeniţite de pupături în cur. Hiene care se revoltau public împotriva unor trusturi private de presă care întîrziau la plată, din cauza crizei şi a blocajului financiar, taxe de treizeci de ori mai mici.

 

 



6 comentarii

  1. #1

    Distinse Cornel Ivanciuc, sa nu ne spuneti ca-l vreti pe Crin Antonescu, alias „arici pogonici” – vorba lui Banciu – la Cotroceni, ca ne-am dus cu totii DRACULUI!

  2. #2

    O televiziune care ii cuprinde si pe Sassu, si pe Culcer, este o televiziune echilibrata. In afara anilor lui Basescu, Cand s-a mai vazut asemnea echilibru? Nici macar pe vremea celui „invins de servicii”… Iar ideea cu jalba, stati linistiti, o vazusem la italieni de multi ani. Nu bag mana in foc ca s-a ajuns la mabasador, dar intelectualii anti-Berlusconi s-au plans peste tot despre cum li se rapeste libertatea, de fiecare data cand un talk show comunist fara audienta pe Rai due, zbura din grila. Nu a inventat Romania mersul pe jos si apa calda.

  3. #3

    mircea marean,sluga chiorului betiv,ar trebui bagat la puscarie pentru tradare,iar jegosul ala de comenteaza mai sus,la balamuc.
    exista 2 partide,mah boule,de deasupra,paduchei pdlaci si usl,prin votul uninominal,paduchei pdlaci sunt ca si exterminati,iar ramane numai usl.
    daca tu imi dai alt nume in afara de crin antonescu,pentru presedentie(credibil,nu dd sau mru),eu il votez pe ala.

  4. #4

    mda,tipic romanesc, vor fi destui umeri sa duca si povara asta si destule guri sa pupe apasat dosul puterii,oricare ar fi ea.Pe cand scoatem taxa asta ilegala radio-tv?si cine ar avea curaj sa o numeasca ilegala si sa ii oblige sa dea banii inapoi tuturor care au curent in locatie?niciodata!deci tot atunci vom ajunge si noi o tara in randul tarilor…vai si amar

  5. #5

    Vreau sa cred ca cele scrise mai sus provin din penita unui jurnalist ajuns la capatul rabdarii…Si ma alatur cu gandul acestui, hai sa-i spunem, manifest… Dar viata m-a invatat sa nu am incredere in greci nici atunci cand aduc daruri si sa fiu mereu atent la cei care striga „Hotii!”, pentru ca oricand pot fi chiar ei făptaşii… Dar năzui că articolul este sincer, nu comandat… Într-o ţară plină de lipsuri, speranţa încă ne rămâne.

  6. #6

    eu zic sa mareasca taxa tv…si sa puna un merceolog director…..parerea mea!!:))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia