Conjuraţii se pregătesc de marea lovitură. S-au strîns să-l dea jos pe tiran. Discursuri de îmbărbătare şi, cum am zice azi, de conştientizare a importanţei momentului, 11 fevruarie. Pentru reuşita mişcării e însă nevoie şi de parale, chibzuieşte unul dintre cei prezenţi, Niţă negustorul. Şi scoate dintr-o pungă pe care o extrage din nădragi echivalentul în mărunţiş a cinci galbeni. Întreabă apoi, care ce mai dă. Prezidentul mişcării îi explică negustorului că dă fiecare ce poate. Tinerii conspiratori şi-ar putea da viaţa într-o asemenea împrejurare cu primejdie. Iar unde sînt chemaţi ei, nu-i de treabă şi pentru el.
Niţă e de acord ca participarea lui să rămînă strict financiară, dar cere fitanţă. Prezidentul se codeşte. Să pretindă nenea Niţă hîrtie la vreme de revoluţie?! Isnaful dă să ia banii înapoi. Dacă n-are hîrtie, nu-i iese socoteala la catastif! Un tănăr îi scrie iute adeverirea şi i-o încredinţează în aplauzele celor prezenţi. Cînd să iasă, îl ia prezidentul deoparte pe negustor. Să nu-l găsească cinevaşilea cu fitanţa, în caz de nereuşită a revoluţiei. Niţă nu se teme. Va pune bine fitanţia, nici o grijă.
În aşteptarea abdicării lui Cuza, carbonarii se duc la cîrciumă şi consumă pe banii patriotului. Izbîndeşte revoluţia şi d. Niţă îşi primeşte partea pentru contribuţia lui la cauza libertăţii, acţiuni la drumul de fier şi la Banca Naţională. Ajuns milionar, cu echipaj blazonat, d. Niţă a păstrat cu scumpătate chitanţa, pe care o arată ca pe un pergament de nobleţe, pentru a proba jertfa sa pentru patrie, în vremuri grele. De dat mai dă şi azi: 20 de lei pentru monumentul lui Brătianu şi cinci lei pentru cel al vînătorilor. Entuziastul om trebuia să prospereze şi merită să fie stimat, încheie autorul.
Cu mai puţine primejdii decît în zorii democraţiei, dar orişicît, cine-şi dezleagă acum punga, consimţind, cu ţidulă, la sacrificii pentru izbînda în alegeri a forţelor binelui, se poate bizui pe o răsplată generoasă din partea patriei. Un contract sau mai multe, cu clauze avantajoase, o funcţie pentru blazon şi-o încumetrire cu vreun reprezentant de frunte al forţelor binelui. Iar ţidula se păstrează cu grijă, ca nu cumva luate cu grijile ţării să uite forţele binelui de datorie.
