Jurnalul lui Radu Duda (principe al României)

Dragă jurnalule, vreau să povestesc lucrurile așa cum s-au întîmplat, pînă cînd bestia nu revine! Simt că integritatea corporală îmi e pusă în pericol. Sîmbătă seară mă aflam, ca de obicei, în dormitorul meu regal, plimbîndu-mă cu coroana pe cap într-un mod dandy, relaxat, și spunîndu-mi că viața e frumoasă. E un obicei pe care mi l-am însușit de cîțiva ani, că vorba aia, la cum e tata-socru, nu se știe niciodată. Deodată se-aud bubuituri năpraznice în ușă. Mă uit pe vizorul regal. Cin’ să fie? Era principele Nicolae, venise să-l vadă pe bunicu-său! Folosindu-mă de întreaga mea capacitate actoricească, reușesc să imit vocea unuia dintre iezii din „Capra cu trei iezi” și îi spun că mămuca nu-i acasă. Nu știu cum, dar nenorocitul se prinde că nu sînt un ied și că e cineva acasă. Bate și mai tare la ușă. Zice că singurul de vină că nu poate să-l vadă pe bunicu-său e actorașul ăla ratat. Actoraș ratat, băi, lache care lași bicicliste de la USR gravide! Tu știi că io am jucat Hamlet? Îi fac un Hamlet rapid, după care o Chirița în provincie, că mă încălzisem. Bastardul îmi zice că, dacă mă prinde, mă face Game of Thrones. Vrei Game of Thrones? Ia piticul, bă! Ia piticul! În paralel, le poruncesc servitorilor noștri credincioși să urce cu apă fiartă, catran și bolovani pe acoperiș și să arunce în el dacă asediul continuă. Mă îmbrac în cea mai de soi armură a mea și ies cu ghioaga la golan. Nu știu cum, dar uit să-mi dau jos coroana de pe cap. Ticălosul vede. Îmi dă o karată prin vizieră. Mă îndoi ca o salcie mlădioasă. Coroana se rostogolește pe jos. Dizgrațiatul o ia și se urcă pe bicicletă. Fac și io rost de o bicicletă de la un copil și ne urmărim nebunește prin sat. Nesimțitul pedalează mai bine, că e hipster vegan și merge fără șa. Ieșim din sat și intrăm în pădure. Sînt mai greu la vale, fiindcă mă trag în jos armura și egoul umflat. Îl prind din urmă și-l dau jos de pe bicicletă. Ne rostogolim într-o peșteră. Pe jos e lavă. Îmi zice că sînt o lavă tristă. Îi zic că oi fi eu o lavă tristă, dar măcar sînt încă în familie. Îmi zice că familia nu mai există. Îi zic că familia există cît există coroana, și-atunci imbecilul ia coroana și-o aruncă direct în lavă. Coroana se topește. Cum ai putut să faci așa ceva, idiotule!? Pînă să mă-ntorc a dispărut! Mă întorc acasă, nevastă-mea e supărată pe mine și socru-meu se simte mai bine. Ce zi de căcat!