Dacă Vinyl și The Deuce ar avea un copil, ar arăta fix ca I’m Dying Up Here. Și asta pentru că serialele astea sînt membrii aceleiași familii HBO a producțiilor despre showbiz-ul începutului de deceniu opt: în timp ce Vinyl descrie lumea muzicală văzută dinspre birourile unei case de discuri, iar The Deuce, ascensiunea primelor vedete ale industriei porno, I’m Dying Up Here inspectează scena stand-up-ului californian al anului de grație 1974.
Goldie, o manageriță abilă care n-a îmbătrînit degeaba în meserie, e proprietara clubului de noapte Goldie’s din centrul L.A.-ului și selecționerul echipei de stand-up a orașului. Teribila patroană a locantei știe să-i țină în lesă pe toți tinerii comedianți începători în dificila profesie de a spune glume publicului, fără să-i plătească pentru prestații, doar fluturîndu-le prin față promisiunea succesului suprem: oportunitatea de a apărea în emisiunea lui Johnny Carson, The Tonight Show.
Lotul selecționabililor îi cuprinde pe comicul charismatic cu lipici la public care apelează la droguri ca să fie spontan pe scenă, pe tipul căsătorit, cu copil mic și job de zi, care nu-și permite să investească prea mult timp în hobby–ul său de noapte, pe blonda ambițioasă, sătulă de prejudecata sexistă că locul femeilor e la cratiță, pe clovnul de origine mexicană care are în repertoriu numai bancuri cu el și ai săi, pe puștiul de culoare talentat și cu ghinion la impresari, pe provincialii veniți la oraș să rupă gura tîrgului, dar care, pînă atunci, dorm într-un dressing room și fac pe figuranții de show-uri TV ca să supraviețuiască. Toți glumeții ăștia se simt, pentru 10-15 minute, niște mici demiurgi liberi să creeze o lume virtuală în care să spună cam orice, în niște timpuri în care politically corectness-ul încă nu se inventase ca să cenzureze comentariul politico-social înțesat cu observații ironice la adresa comportamentului uman livrat de semizeii din spatele microfonului.
I’m Dying Up Here e o privire pe jumătate amuzată, pe jumătate serioasă în culisele unei branșe în care nu se pătrunde prea ușor, o castă de orgolioși cu un acut simț al umorului care se privesc unul pe altul cu invidie profesională, dar și cu mîndrie, atunci cînd vreunul apucă să se așeze pe canapeaua lui Carson. Ca să-și poată debita în fața publicului scheciul mixat cu adevăruri pe teme crude spuse cu zîmbetul pe buze, în care își iau adeseori la mișto nefericirile din viața personală, acești Sisifi ai comediei sînt dispuși să sufere și să accepte orice umilință, opintindu-se în bolovanul poantelor în fiecare noapte și arzînd de multe ori lumînarea la ambele capete.
I’m Dying Up Here!, 2017-, dramedie despre succesele/eșecurile de zi de zi ale unor umoriști de noapte, creat de David Flebotte după cartea lui William Knoedelseder, difuzat original de Showtime, disponibil pe HBO Go.
