Jurnalul Pippei Midleton
Mult iubite jurnal,
Sunt terifiată. Aici, în Ibiza, unde vin vara să se îmbete toţi asistaţii sociali din Regat, stăm cu sufletul la gură. Ce se întâmplă la Londra este inimaginabil. În ultimele zile nici nu am mai putut petrece ca lumea. Am vrut aseară să mergem în Pascha şi ne-am întors de la jumătatea drumului. Toţi ne arătau cu degetul şi şuşoteau, numindu-ne huligani.
Fi-i-ar al naibii capul lu’ Cathy, că s-a cuplat cu nepotul lu’ A Bătrână. Acum trebuie să fac frumos în faţa presei şi să o ard aiurea pe yacht-uri, în loc să fiu printre ai mei, în Tottenham, luptând cu caraliii. Cel mai mult mă enervează că am program zilnic de topless pentru paparazzi, în timp ce luptătorii pentru libertate suferă.
În fine, vom trece şi peste asta. Suntem o naţiune multiculturală puternică. O singură grijă am: mi-e ca, din cauza unor excese, să nu păţim ca după Heyssel şi să ne elimine de pe piaţa europeană a drogurilor.
Jurnalul lui Alexandru Ciucu
August, 10
Noi, cei de la Tata şi Eu, croitorii agreaţi ai Principelui Radu, ne simţim obligaţi să încredinţăm jurnalului momentele grele prin care trece omenirea anglo-saxonă. Principele ne-a sunat adineauri pentru a ne întreba cum trebuie să se îmbrace dacă este chemat de urgenţă la Londra, pentru contramanifestaţii la revoltele de stradă. Am început deja să-i pregătim cele cinci ţinute, pentru toate evenimentele posibile. Prima ţinută, pentru revolte de dimineaţă, cuprinde pantaloni mulaţi şi tricou, din stofă englezească. Pentru revolte intermediare avem tricou şi pantaloni, iar la prânz, conform dress-code-ului, putem folosi o combinaţie îndrăzneaţă de pantaloni, tricou şi şosete groase, de lână pură, virgină. După-amiaza aparţine eleganţei, aşadar vom înlocui pantalonii şi tricoul cu o rochie lungă, cu glugă, iar pentru revoltele de seară vom încerca să şocăm din nou, cu nişte haine adecvate.
P.S. Principele nu mai pleacă, fiind un eveniment doar pentru prinţii de sânge. Păcat. Mai apăream şi noi la Realitatea…
11 vizualizări







stelistule, mai multi tigani sunt la Steaua ca la Rapid
Draga Pippa,
hai sa scriem corect: Pacha, nu Pascha, si Heysel, nu Heyssel.
Cu drag,
un admirataur