Chiar dacă o comisie de etică vine şi spune despre un plagiat că nu-i plagiat, tot plagiat rămîne. Mai ales că pînă şi comisia de care-i place lui Victor Ponta a recunoscut cu jumătate de gură că acuzaţia stă în picioare.
Atîta doar că onor comisia care a zis că nu-i plagiat s-a dat după plopul unei legi din 2003, fără a demonstra tehnic inocenţa lui Ponta. Şi asta pentru că n-ar fi avut cum. De ce a intrat pe fir „ad-hoc, din motive de răzbunare politică“, cum îşi închipuie premierul, şi Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti, care a demonstrat şi pe ecran că e plagiat? Fiindcă dacă Universitatea unde Ponta şi-a luat doctoratul ar fi tăcut după tot acest scandal, s-ar fi ales praful de reputaţia şcolii sale doctorale. Universitatea a avut de ales între a ieşi şifonată, din cauză că i-a scăpat un plagiat, şi a se compromite printr-o tăcere complice cu o operaţiune de tip copy-paste. Fostul interimar la Educaţie, Liviu Pop, şi recent titularizata Cati Andronescu au încercat un şantaj pe faţă – ameninţînd Universitatea că i se va lua dreptul de a organiza doctorate dacă recunoaşte că lucrarea lui Ponta e plagiată. După ce Universitatea n-a cedat şantajului, Liviu Pop nu s-a lăsat. A cerut să fie luate la puricat toate doctoratele făcute acolo. Ca să dovedească ce? Că or mai fi plagiat şi alţii? Să-i dea la iveală pe toţi, dacă mai sînt, dar asta nu-l spală pe Victor Ponta de ce-a făcut. Doar îl bagă în aceeaşi oală cu alţi plagiatori. C.T.
