Dacă îţi arunci ochi pe orice manual de Geografia României, la capitolul despre Carpaţii Meridionali găseşti, în mod inevitabil, o poză cu Sfinxul din Bucegi, adică piatra aia mare de la peste 2.000 de metri înălţime care, vorba vine, seamănă cu un cap de dac. Nu serios, s-a uitat cineva atent la Sfinx în ultimii ani? Numai a dac nu arată. Dacă te uiţi dintr-un anumit unghi în timp ce mijeşti ochii, s-ar putea să-l vezi pe Michael Jackson într-o zi în care n-avea montat nasul, dar mai antropomorfic de-atîta nu poţi să zici că e fără să faci un efort baban de imaginaţie.
Avem şi Sfincşi mai şmecheri de atît şi chiar am dat peste unul care arată mai a om decît cel din Bucegi, dar nu-i prea popular, fiindcă nu trebuie să schimbi două telecabine ca să ajungi la el.
Cine vrea să vadă comunism, comunism merită!
Sîntem în satul Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ, la vreo 15 kilometri de municipiul lui Pinalti. Pe dealul numit extrem de sugestiv „Stînca“ e o ditamai piatra care încă de la şosea se vede că seamănă cu un vechi tovarăş iubit de patrie (vezi poza). Dacă vi se pare că arată ca Ceaşcă, să ştiţi că nu sînteţi singurii. Stînca de pe Stînca a fost vizitată şi răsvizitată de admiratori ai secretarului general care, la începutul anilor ’90, aproape că au făcut chiar pelerinaje, zicînd că apariţia ei în urma unor alunecări de teren e un semn divin. Evident, n-au existat niciodată alunecări de teren, mai ales că stînca e de cînd hăul în acelaşi loc, fiind chiar atestată geografic încă de prin anii ’20. Dar asta e, cînd omul vrea să vadă Ceauşescu, vede Ceauşescu.
În caz de ceva, românul se face frate cu dacul
Am pornit deci prin comună ca să aflăm ce au de zis locuitorii din Ştefan cel Mare despre Sfinxul lui Ceaşcă. Ne-am întîlnit în faţa unei porţi cu o doamnă solidă care îşi coordona soţul să mute nişte fiare în curte, arătîndu-i cu degetul cîte o zonă vagă şi spunînd aproape lătrat: „Acolo!“. Bună ziua, ce e cu Sfinxul ăla de pe deal? „A, e un cap de dac, mergeţi să-l vedeţi mai de aproape, că e drum! Dar să ştiţi că de la distanţă se vede mai clar!“ Nu e Ceauşescu? „Nu, Doamne fereşte, e Burebista, se vede clar. E cap de dac.“ Chiar nu vi se pare că seamănă cu Ceauşescu? „Nu, ăsta e un dac care stă pe spate, aşa a fost întotdeauna.“ Am probat apoi un alt loc fierbinte, un adevărat think-tank al comunei. La bodegă. Acolo discuţia s-a purtat la o masă de patru scaune, patru oameni şi de două ori mai multe halbe goale. Ce e, nene, cu stînca asta, de zice lumea că-i Ceauşescu? „Nu-i, dom’le, n-are treabă. E Decebal, se vede clar.“ Păi, nu vi se pare că parcă seamănă totuşi şi cu Ceauşescu? Primesc cîteva priviri dezaprobatoare şi rînjete condescendente de genul „uite-l şi pe prostul ăsta“, dar după ce le plantez puţin mai clar ideea în cap şi le descriu ce văd eu, parcă le devine şi lor clară ipoteza. „Băi, să ştii că seamănă ceva-ceva“, concluzionează simplu unul dintre ei. Am plecat, am stîrnit discuţia: A fost sau n-a fost Ceauşescu?
e un semn lasat de Vantu pt a stii unde a ingropat „sute” de dusmani