Conform unui raport al Comisiei Europene de la începutul anului 2011, în 2010 lucrau și trăiau în țări UE (mai exact în cele 15 membre UE existente înainte de marea extindere) 2,1 milioane de români. Doar în Italia lucrau și locuiau cu documente legale 890.000 de români. În Spania, 825.000 de români legali, iar în Germania erau 110.000.
Restul de 275.000 lucrau și domiciliau în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Suedia și Marea Britanie. Acești cetățeni români, având domiciliu în țările respective, nu ar avea ce căuta pe listele electorale permanente, pentru că acolo sunt trecuți doar cei cu domiciliul stabil în România. Or, dacă e să-i întrebi pe miniștrii de Interne din respectivele țări UE, românii cu pricina au domiciliul stabil în țările lor. Altfel, pur și simplu n-ar avea drept de muncă în țările respective. Mulți și-au luat și copiii cu ei și primesc alocații de la statele italian, spaniol, german etc. Culmea e însă că, păstrându-și și domiciliul din România, primesc alocații și de la statul român. Uneori, pe sub ochii închiși ai administrației locale, primesc de la statul român și venitul minim garantat. Nu doar că suntem mai puțini în țară, cu minimum 2,1 milioane, dar mai și plătim pentru cei plecați medicamente, tratamente și alocații fictive. Bine măcar că votul lor ne poate stabili viitorul, că nu știu cum ne-am fi descurcat altfel. P.A.H.
