Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Rebelul respectabil

Zoom Rebelul respectabil

De două ori a făcut Geo Bogza puşcărie pentru atentat contra bunelor moravuri. I s-a tras de la poezii. A fost acuzat de pornografie şi a stat la mititica, în dulcea perioadă interbelică. Se poate spune că şi Bogza o căuta – cu program! –, dar să-l bagi la închisoare pentru versuri e o porcărie uriaşă, oricum ai lua-o. În tinereţe era contra instituţiei burgheze a căsătoriei.

Scria poezii de dragoste minunate – una e despre o partidă de sex cu o servitoare bondoacă, mirosind a transpiraţie, pe care rebelul Bogza spune că o preferă fetelor de familie, compuse din farduri, rujuri, parfumuri şi atît. Cînd unul dintre prietenii lui avangardişti se însoară, Bog­za îl ia peste picior în revistă, dîndu-i numele şi adresa, deşi era o căsătorie din dragoste. Amicul s-a indispus, totuşi nu s-a supărat. După război rebelul se cuminţeşte. La 40 de ani ajunge membru corespondent al Academiei Române epurate de elementele burgheze. Şi cum devenise un cetăţean respectabil al noului regim, Bogza s-a însurat. Nu şi-a permis nimeni să facă bancuri pe seama lui. Erau alte vremuri, iar popasurile prin puşcărie, lungi. 

 

 

 



1 comentariu

  1. #1

    Unele dintre cartile(reportajele) sale sunt interesante. Este regretabila totusi atitudinea servila fata de comunism deoarece nimic nu este mai daunator decat prostitutia intelectuala.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia